Ce a lăsat viscolul în urmă, la Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Străzi înzăpezite, copaci căzuți, stâlpi prăbușiți!

Ce a lăsat viscolul în urmă, la Constanța

Administrație 08 Ianuarie 2017 / 17:35 4438 accesări

În ultimele luni, Constanța nu a fost deloc ocolită de fenomenele meteo extreme. După ce, în urmă cu câteva luni, orașul a fost lovit de o inundație fără precedent, în ultimele zile a fost îngropat, practic, în nămeți. Viscolul de cod roșu a paralizat întreg municipiul la sfârșit de săptămână, cauzând numeroase neplăceri. Vântul care a bătut în rafale cu viteză mai mare de 85 de kilometri la oră, ninsorile abundente și frigul năprasnic au făcut ca simpla deplasare la serviciu să devină sinonimă cu o cursă extremă. Primăria a început prompt acțiunile de deszăpezire, însă cele 70 de utilaje pe care le avea la dispoziție (8 sărărițe, 22 de utilaje cu lamă, 40 de wole și buldoexcavatoare) cu greu făceau față. Așa se face că, pe numeroase bulevarde și străzi principale din municipiu, abia dacă se poate circula din cauza cantității mari de zăpadă de pe carosabil. Pe străzile mai mici și înguste nici nu putem vorbi despre circulație, din moment ce nu a trecut niciun utilaj de deszăpezire. Ceea ce i-a surprins în mod neplăcut pe mulți este faptul că activitatea echipelor de intervenție a lăsat de dorit în prima parte a zilei de sâmbătă, când ninsoarea s-a oprit pentru câteva ore. Deși condițiile meteo ar fi permis o intensificare a activităților de deszăpezire pe bulevardele pe care se circula cu greu, prin oraș nu prea s-a simțit agitație. E drept că nu se așteaptă nimeni ca drumurile să fie curate în asemenea condiții, dar măcar să se acționeze mai intens în zonele afectate, atunci când vremea o permite.

STÂLPI CĂZUȚI ȘI COPACI PRĂBUȘIȚI

Trecând peste neplăcerile legate de drumurile pe care se circulă greu din cauza zăpezii, șoferii s-au încumetat să își folosească mașinile personale. Vineri, 6 ianuarie, traficul s-a desfășurat haotic timp de mai multe ore în Constanța, pentru că, din cauza unor avarii la rețelele electrice, aproape niciun semafor nu a funcționat. Cele mai afectate intersecții sunt: bulevardul Tomis cu str. Tulcei, str. Th. Burada cu I.L. Caragiale, bulevardul I.C. Bratianu cu str. Th. Burada, bulevardul Alex. Lăpușneanu cu str. Poporului, bulevardul Ferdinand cu bulevardul 1 Decembrie 1918 și bulevardul 1 Mai cu strada Caraiman. Defecțiunile au fost remediate în câteva ore, iar traficul a revenit la normal. Vântul puternic a cauzat și alte probleme. De exemplu, din cauza rafalelor de peste 85 de kilometri la oră, cel puțin trei stâlpi de telecomunicații au fost doborâți, doi dintre ei (de pe strada Badea Cârțan, respectiv de pe strada Unirii) fiind ținuți doar de cabluri, iar un altul, aflat la intersecția dintre strada Mihai Viteazu și bulevardul Mamaia, a căzut la pământ. Cei trei stâlpi reprezintă o mică parte a ravagiilor pe care le-a făcut vântul puternic. Potrivit reprezentanților Primăriei Constanța, mai mulți copaci au căzut la pământ din cauza rafalelor puternice. Echipele de la Serviciul de Administrare Spații Verzi au intervenit pentru îndepărtarea pomilor căzuți și a resturilor vegetale din următoarele străzi: Caraiman, Celulozei, Duiliu Zamfirescu, Zefirului, Călărași colț cu Ion Lahovari, Traian, General Manu, Alexandru cel Bun, Albatros, Brândușelor, Constantin Sandu, Cișmelei și bulevardul I.C. Brătianu (cap linie 48).

CUM TREBUIE SĂ PROCEDEZI ÎN PERIOADA URMĂTOARE

Chiar dacă viscolul greu a trecut, nu înseamnă că totul a revenit la normal. De aceea, autoritățile locale ne îndeamnă să fim prudenți și în următoarele zile. Șoferii sunt rugați în continuare să își lase mașinile acasă și să utilizeze mijloacele de transport în comun, cu care vor putea circula gratuit până când condițiile meteo se vor ameliora. Cei care sunt nevoiți să meargă cu mașina trebuie să nu blocheze căile de acces, intersecțiile şi să nu parcheze în zonele de acțiune a utilajelor de deszăpezire. Totodată, agenții economici, reprezentanții instituțiilor publice și persoanele fizice au obligația să asigure îndepărtarea zăpezii şi gheții din zona imobilelor în care îşi desfăşoară activitatea sau locuiesc şi să le depoziteze în afara părții carosabile şi în alte locuri în care circulația pietonală să nu fie afectată. Orice problemă poate fi semnalată de constănțeni permanent la următoarele numere de telefon: Dispecerat Primăria Municipiului Constanța - 0241/55.00.55, Dispecerat Serviciul Administrare Spații Verzi - 0241/48.81.71; 0722.54.53.66, Dispecerat Inspectoratul Protecție Civilă - 0241/48.81.66 și 0241/48.81.08, Dispecerat Poliția Locală - 0241/48.42.05. De asemenea, sesizări, imagini și filmulețe pot fi trimise și prin WhatsApp, la numărul 0740.30.49.93.

LA VREMURI RELE, AFACERI PROSPERE: CUM A AJUNS ZĂPADA SURSĂ DE VENIT

Vremea urâtă nu a adus numai neplăceri. Celor care știu să scoată bani și din piatră seacă, ninsorile abundente le-au dat idei de „afaceri”. Imediat ce zăpada s-a așternut suficient de mult încât să le pună dificultăți locuitorilor, au apărut, ca ciupercile după ploaie, mai mulți „băieți binevoitori” care, contra unor sume „modice”, se ofereau să curețe, cu lopețile din dotare, zăpada de pe alei, de pe străduțele lăturalnice, din fața scării blocului sau din jurul mașinilor. Afacerea s-a dovedit destul de profitabilă pentru mulți dintre ei, care nu se pot plânge că nu au fost solicitați.



12