Ce șanse are PNL să dea jos Guvernul Grindeanu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ce șanse are PNL să dea jos Guvernul Grindeanu

Politică 20 Ianuarie 2017 / 17:24 798 accesări

Incapabili să câștige alegerile parlamentare, liberalii s-au trezit să se joace de-a opoziția, anunțând că vor iniția o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Motivul, spune președinteel interimar Raluca Turcan, are legătură cu deja cunoscutele ordonanțe privitoare la grațiere, amnistie și modificarea Codului Penal. Cu anunțul a fost ușor. A ieșit Turcan în față, a vorbit și a plecat. În urma ei, analiștii și pseudoanaliștii au început să comenteze, să lanseze ipoteze și să „întoarcă problema pe toate fețele”, după cum le place lor să spună. Partea grea pentru PNL abia acum începe. Dacă intenționează într-adevăr să inițieze moțiunea și nu sunt simple vorbe goale, liberalii au nevoie de semnăturile a cel puțin 50 de deputați sau 34 de senatori. Având în vedere că PNL are doar 30 de mandate în Senat, cel mai probabil liberalii vor merge pe mâna aleșilor din Camera Deputaților, unde au 69 de mandate. În ceea ce privește adoptarea moțiunii, situația se complică și mai mult. Un asemenea act poate intra în vigoare numai dacă este votat de majoritatea absolută a parlamentarilor în funcție, adică 50% plus unu din numărul total al aleșilor. Asta înseamnă că au nevoie de cel puțin 234 de voturi pentru ca moțiunea să aibă succes. Din moment ce PN nu are nici măcar 100 de mandate în Legislativ, este obligat să apeleze la ajutorul altor colegi. Cel mai probabil, vor fi sprijiniți de cei de la USR (care au anunțat, de asemenea, inițierea unei moțiuni simple) și cei de la PMP. Chiar și așa, e greu de crezut că vor strânge suficiente voturi.

Citește și:

Opoziția amenință cu moțiuni, Guvernul Grindeanu merge mai departe



12