Cei mai mari actori ai României vin pe scena de la FITIC 2.0!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Opt zile de teatru pentru toată Constanţa. FITIC 2.0 transformă TNOB în Teatrul „Ovidius”! Ce vremuri...

Cei mai mari actori ai României vin pe scena de la FITIC 2.0!

Cultură 31 August 2017 / 18:00 1856 accesări

Un adevărat fenomen are loc la Constanţa, pentru al doilea an la rând. Timp de opt zile, Constanţa devine o adevărată Mecca a teatrului, căci aici vor veni, în pelerinaj, actori tineri, dar şi consacraţi, din întreaga ţară şi din străinătate. Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danosvki” redevine, pentru opt zile, „Teatrul Ovidius”, străvechiul nostru teatru de stat, prin graţia şi bunăvoinţa directorului, minunata Daniela Vlădescu, căreia organizatorii îi mulţumesc pe această cale.

Fenomenul se intitulează Festivalul Internaţional de Teatru Independent Constanţa, ediţia a II-a sau, mai simplu, FITIC 2.0 şi are loc în perioada 2 – 9 septembrie 2017. „Anul trecut, constănţenii au primit extrem de bine festivalul organizat de noi. Din păcate, sala Teatrului de Stat Constanţa, acolo unde a avut loc prima ediţie a FITIC, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toţi iubitorii de teatru de la Constanţa. Anul acesta, numărul de locuri este aproape dublu, şi sunt de două ori mai multe spectacole, aşa că sperăm ca toată lumea să aibă ce să vadă şi să fie mulţumită. Pe această cale, vrem să mulţumim publicului constănţean că a fost alături de noi în număr atât de mare pe parcursul anului trecut şi îi invităm din nou la o reţetă câştigătoare: mult teatru tânăr, combinat cu cele mai proeminente nume ale scenei româneşti care, nu întâmplător, s-au îndreptat spre zona de teatru independent”, a declarat un reprezentant al Asociaţiei Teatrelia, organizatoarea evenimentului.

Şi aşa este. Horaţiu Mălăele, Ion Caramitru, Florin Zamfirescu, Tania Filip, Maia Morgenstern, Marcel Iureş, George Ivaşcu, George Mihăiţă, etc., nume binecunoscute publicului românesc, cunoscător sau mai puţin, au accesat, în ultimii ani, zona de teatru independent. Alături de mai tinerii lor colegi, actorii abia ieşiţi de pe băncile şcolilor de teatru ale României şi Europei sau mai hârşâiţi în lupta pentru supravieţuire din industria de spectacole, toţi aceşti artişti se vor prezenta în faţa publicului constănţean în peste 40 de spectacole, care vor avea loc pe parcursul celor opt zile de festival.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent Constanţa, ediţia a II-a, este organizat de Asociaţia Teatrelia, cu sprijinul Primăriei Muncipiului Constanţa.

Program spectacole FITIC

Sâmbătă, 2 septembrie 2017

13.00 - Bullets Over Lipscani (Godot Café Teatru) - Sala Mare. Cu: Dan Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc. Regia: Eugen Gyemant

14.00 - Deschidere Festivalul Internațional de Teatru Independent Constanța - conferință de presă - Sala Mozaic

16.00 - Bufonii (Compania TELI) - Sala Mare -în concurs

18.00 - Sâmbătă: averse! (Asociația Jamais Vu) - Sala Studio -în concurs

20.30 - Dineu cu proști (Teatrul Național “I.L. Caragiale” București) - Sala Mare. Cu: Horațiu Mălăele, Ion Caramitru, Medeea Marinescu / Aylin Cadîr, Alexandru Bindea, Costina Cheyrouze/ Teodora Mareș, Dorin Andone / Tomi Cristin, Alexandru Georgescu. Regie: Ion Caramitru

Duminică, 3 septembrie 2017

12.00 - Avioane de hârtie (Departamentul de Arte, Universitatea Craiova) - Sala Mare -în concurs

14.10 - Drama cum laudae (Trupa RaDa) - Sala Mare -în concurs

15.00 - De ce fierbe copilul în mămăligă (Compania Frau) - Sala Studio -în concurs

16.00 - Buzunarul cu pâine (Godot Café Teatru) - Sala Mare -în concurs

17.00 - “Romanul scriiturii. Fenomenologie și semiotică” - Workshop de dramaturgie (Sala Mozaic)

20.00 - Doi pe o bancă (Godot Café Teatru) - Sala Mare. Cu: Florin Zamfirescu, Tania Filip. Regie: Emanuel Pârvu

20.30 - Dureri fantomă (Teatrul de Artă București) - Sala Studio -în concurs

Luni, 4 septembrie 2017

12.00 - “Munca actorului cu sine însuși” - Workshop Arta Actorului - Sala Studio

14.00 - O noapte furtunoasă (Teatrul Arte Dell’Anima) - Sala Mare -în concurs

15.30 - “Arhitectura corporală” - Workshop Teatru-dans - Sala Studio

18.00 - I Love Democracy (Teatrul Spiritual) - Sala Mare -în concurs

20.30 - Erotopoetica. De la Eminescu la Baudelaire, cu Toma Enache, de la Maria Tănase la Edith Piaf, cu Jezebel - Sala Mare. Regia: Toma Enache

Marți, 5 septembrie 2017

12.00 - All over your face (#Reactor/ Reactor de creație și experimente) - Sala Mare -în concurs

13.30 - Un bărbat ș mai multe femei (Teatrul T.a.C.T.) - Sala Studio -în concurs

15.00 - Colonelul și păsările (Teatrul Coquette) - Sala Mare -în concurs

18.00 - Jurnalul lui Adam și al Evei (Godot Café Teatru) - Sala Mare -în concurs

19.30 - Captiv în teatru (Teatrul de pică) - Sala Studio -în concurs

20.30 - Noi 4 (Godot Café Teatru) - Sala Mare. Cu: Marius Manole, Lia Bugnar, Maria Obretin, Oana Tudor

Miercuri, 6 septembrie 2017

12.00 - Ce zile frumoase (Teatrul de sufragerie) - Sala Mare -în concurs

14.30 - Apoi o să crăpăm (Compania de teatru “Clepsidra”) - Sala Mare -în concurs

18.00 - ADN (Bonobo) (UNATC “I.L. Caragiale” București) - Sala Mare -în concurs

19.00 - Complet Alb (Asociația ARTES, în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor, filiala Iasi) - Sala Studio. Distribuție: Andreea Darie, Alexandru Dobynciuc, Andreea Enciu, Ancuța Gutui, Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Cătălin Ștefan Mândru, Daniel Onoae. Regie: Octavian Jighirgiu

20.45 - Singularity (coproducție Teatrul Mic - Teatrul de Artă București) - Sala Mare -în concurs

Joi, 7 septembrie 2017

12.00 - D’ale carnavalului (C. Toma) - Sala Mare -în concurs

13.30 - Elida - Asociația Artiștilor Anonimi (Teatrul din Mansardă) - Sala Studio -în concurs

15.15 - Cameristele (Universitatea de Arte “George Enescu” Iași) - Sala Studio -în concurs

16.30 - Love, mon amour (Teatrul Mic Sibiu) - Sala Mare -în concurs

17.00 - Tu cine ești? (Teatrul Portabil) - Sala Studio -în concurs

19.45 - Lasă-mă să… OM! (Teatru FiX) - Sala Studio -în concurs

20.30 - Varșovia: ghid turistic (Teatrul Evreiesc de Stat) - Sala Mare. Cu: Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Rudi Rosenfeld, Natalie Ester, Viorica Bantas. Regie: Eugen Gyemant

Vineri, 8 septembrie 2017

12.00 - Dust/Praf (The Puppet Arts Program at The University of Connecticut and Connecticut Repertory Theatre) - Sala Mare -în concurs

15.15 - Pușlamaua (Trupa Strengar) - Sala Studio -în concurs

16.00 - Grooming (Compania Start) - Sala Mare -în concurs

17.00 - 4 femei la poliție (Teatrul Particular Brașov) - Sala Studio -în concurs

18.00 - Mioritza (Frilensar&Teatrul LUNI de la Green Hours) - Sala Mare -în concurs

19.30 - Trei în dormitor (Trupa de Teatru Punct) - Sala Studio -în concurs

20.30 - Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule? (Teatrul ACT) - Sala Mare. Cu: Marcel Iureș si George Mihăiță. Regia: Alexandru Dabija

Sâmbătă, 9 septembrie 2017

12.00 - One Life Show (Teatrul Ararat) - Sala Studio -în concurs

13.30 - Lasă-mă să te sărut (Teatrul de Pică) - Sala Studio. Cu: Antonio Mincă, Sebastian Ghiță, Gabriela Alexandru, Lavinia Alexandru, Tudor Sicomas. Regia: Tudor Sicomas

15.00 - “Spațiul și timpul teatrului. Bugetar vs independent” - Conferință de specialitate - Sala Mozaic

17.00 - Moftul Român - Sala Mare. One man show Lari Giorgescu

18.30 - Gala FITIC - Sala Mare

20.30 - PODU’ - Sala Mare. Cu: Horațiu Mălăele, George Ivașcu, Meda Victor. Regia: Horațiu Mălăele



12