Cercetările unei constănțence, coordonate de un laureat Nobel!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A studiat la Liceul Internațional de Informatică

Cercetările unei constănțence, coordonate de un laureat Nobel!

Educație 20 Aprilie 2016 / 18:53 2673 accesări

Sursa foto: Liceul Internațional de Informatică

Sursa foto: Liceul Internațional de Informatică

Elif, sefa de promoție a generației 2015 Liceul Internațional

Elif, sefa de promoție a generației 2015 Liceul Internațional

Împreuna cu decanul James Valentini

Împreuna cu decanul James Valentini

Împreună cu președintele Universității Columbia - Lee Bollinger

Împreună cu președintele Universității Columbia - Lee Bollinger

Împreună cu Prințesa Marina Sturdza, la Viennese Opera Ball la Waldorf Astoria

Împreună cu Prințesa Marina Sturdza, la Viennese Opera Ball la Waldorf Astoria

Împreună cu Sandra Pralong, consilier prezidențial pentru relațiile cu diaspora și absolvent Columbia

Împreună cu Sandra Pralong, consilier prezidențial pentru relațiile cu diaspora și absolvent Columbia

Elif Memet, o tânără din Constanța de numai 20 de ani, care studiază la Universitatea Columbia, a fost aleasă de laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, pentru a-i coordona cercetarea în inegalitate economică, fiind singura elevă din anul întâi care reușește acest lucru. Elif Memet este absolventă a Liceului Internațional de Informatică din Constanța, pe care l-a absolvit ca șefă de promoție, și a fost admisă anul trecut la Universitatea Columbia, cu bursă integrală, grație rezultatelor excepționale avute în sectorul academic, cucerind premii importante la olimpiade și concursuri, atât naționale, cât și internaționale. ”Oportunitatea unică vine din faptul că a fost aleasă pentru a-și realiza cercetarea cu laureatul Premiului Nobel pentru economie, Joseph Stiglitz, o poziție inimaginabil de competitivă de altfel, fiind singura elevă de anul I care reușește acest lucru, în rest Joseph Stiglitz coordonând doar lucrări de doctorat sau master”, spun reprezentanții Liceului Internațional de Informatică, într-un comunicat. Elif s-a declarat fascinată de lucrările lui Joseph Stiglitz încă din clasa a VIII-a, când i-a citit primul articol, iar de atunci i-a citit majoritatea cărților, printre care ”În cădere liberă”, ”Globalizare, speranțe și deziluzii”, ”Mecanismele globalizării”. Managerul Liceului Teoretic Internațional de Informatică, Mustafa Bedir, se declară foarte mândru de succesele tinerei Elif Memet, care a demonstrat în timpul anilor de liceu că este posibil pentru un elev a avea nu numai note de 10 la toate materiile, dar și succese la Olimpiade și Concursuri de proiecte internaționale, timp pentru inițierea de proiecte de cercetare sau de îmbunătățire a vieții comunității locale, voluntariat, și totul cu zâmbetul pe buze și cu foarte multă delicatețe. ”Ultimele ei reușite ne bucură foarte tare, dar nu sunt foarte surprinzătoare, deoarece Elif a dat dintotdeauna semne că va ajunge foarte departe”, a declarat, pentru ”Telegraf”, Mustafa Bedir. Tânăra a fost acceptată de curând printre cei zece Science Research Fellows admiși pe an, primind în același timp și o bursă de 10.000 de dolari pentru a-și realiza lucrarea de cercetare în timpul verii. Tânăra Elif Memet nu s-a decis încă asupra temei pe care o va aprofunda în cercetare, oscilând între ”Relația dintre inegalitatea economică și sistemul de sănătate american” și ”Relația dintre schimbările climatice și inegalitatea economică”. Constănțeanca este vorbitoare a 6 limbi străine și se poate lăuda cu participări excepționale la evenimente de renume internațional: a fost cel mai tânăr delegat la Harvard WorldMUN - Bruxelles 2014, a participat la Doha Gathering of all Leaders in Sport Forum 2013, iar anul trecut a fost invitată la Casa Albă în urma câștigării unui concurs internațional de eseuri, ea ocupând primul loc pe Europa. În eseul realizat atunci, eleva din Constanța a răspuns la întrebarea ”Cum se poate eradica sărăcia globală de către cetățenii lumii?”, iar soluția dezbătută în ansamblu de Elif Memet propunea microfinanțări în agricultură. Ea a participat la acest concurs alături de peste 1.000 de elevi din 65 de țări.

Citește și:

O elevă din Constanța a cucerit mapamondul



12