Chile a eliminat campioana europeană din Cupa Confederațiilor la fotbal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Portugalia lui Cristiano Ronaldo, învinsă după lovituri de departajare

Chile a eliminat campioana europeană din Cupa Confederațiilor la fotbal

Sport 29 Iunie 2017 / 15:53 445 accesări

Chile este prima finalistă a Cupei Confederațiilor la fotbal, competiție care se desfășoară în Rusia. În semifinale, campioana Americii de Sud a învins-o pe cea a Europei, Portugalia, cu scorul de 3-0, după executarea loviturilor de departajare. Portarul chilian Claudio Bravo a fost aproape de recordul lui Duckadam, parând trei lovituri de la 11 metri!

Scorul a rămas 0-0 după 120 de minute de joc. Chile putea câștiga meciul în prelungiri, dar a lovit de două ori transversala porții adverse, prin Vidal și Rodriguez, la aceeași fază, desfășurată în minutul 119! La lovituri de departajare, Arturo Vidal, Charles Aranguiz și Alexis Sanchez au marcat pentru Chile, în vreme ce Bravo a parat șuturile lui Quaresma, Moutinho și Nani.

În prelungiri, Portugalia a făcut a patra înlocuire în meci (Gelson Martins la André Gomes, în minutul 116), regulă care a fost introdusă de FIFA și UEFA de un an și care se aplică doar la partide care au nevoie de 30 de minute suplimentare pentru departajare. Prima dată în istorie, o astfel de regulă a fost aplicată la Campionatul Mondial feminin sub 20 de ani din 2016, apoi a intrat în vigoare și la turneele masculine organizate de Federația Internațională de Fotbal.

În această partidă, Nani a devenit al treilea portughez ca număr de selecții în echipa națională, 111, după Cristiano Ronaldo (142) și Luis Figo (127). Chile, care înaintea Cupei Confederațiilor a fost învinsă de România într-un meci amical disputat la Cluj, cu scorul de 3-2, este neînvinsă în ultimele șapte meciuri în care a ajuns în prelungiri, inclusiv ultimele două finale ale competiției Copa America!

Au evoluat formațiile:

Portugalia (selecționer Fernando Santos): Rui Patricio - Cedric Soares, Bruno Alves, José Fonte, Eliseu - Bernardo Silva (83 Ricardo Quaresma), Adrien Silva (102 Joao Moutinho), William Carvalho, André Gomes (116 Gelson Martins) - André Silva (76 Nani), Cristiano Ronaldo.

Chile (selecționer Juan Antonio Pizzi): Claudio Bravo - Mauricio Isla (120 José Pedro Fuenzalida), Gary Medel, Gonzalo Jara, Jean Beausejour - Charles Aranguiz, Marcelo Díaz, Pablo Hernández (112 Francisco Silva) - Arturo Vidal - Eduardo Vargas (86 Martín Rodríguez), Alexis Sanchez.

În cealaltă semifinală a Cupei Confederațiilor, campioana mondială Germania o înfruntă pe cea a zonei Americii de Nord, Centrale și Zonei Caraibelor (CONCACAF), Mexic, la Soci, joi, de la ora 21.00 (în direct pe TVR 2).



12