Cinci români pe tabloul principal de la US Open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Tenis de câmp

Cinci români pe tabloul principal de la US Open

Sport 20 Iulie 2017 / 18:02 408 accesări
Marius Copil va participa pentru prima oară pe tabloul principal la Flushing Meadows

Marius Copil va participa pentru prima oară pe tabloul principal la Flushing Meadows

Organizatorii ultimului mare turneu de Grand Slam al anului, US Open, au anunţat joi lista sportivilor acceptați direct pe tabloul principal. România va fi reprezentată de Simona Halep (locul 2 WTA și a doua favorită la câștigarea turneului), Sorana Cîrstea (53 WTA), Monica Niculescu (56 WTA) şi Irina Begu (58 WTA), în turneul de simplu feminin, și de Marius Copil (83 ATP), la simplu masculin, care va evolua pentru prima oară pe tabloul principal de la Flushing Meadows.

La feminin vor lipsi Serena Williams (SUA), Laura Siegemund (Germania), Yaroslava Shvedova (Kazahstan) și Bethanie Mattek-Sands (SUA), dar vor fi prezente Angelique Kerber (Germania), Samantha Stosur (Australia), Venus Williams (SUA), Svetlana Kuznetsova (Rusia), Garbine Muguruza (Spania) sau Victoria Azarenka (Belarus).

La masculin, elvețianul Roger Federer a declarat, miercuri, la CNN, că ar fi o glumă dacă va câștiga şi la US Open, după ce s-a impus în acest an la Australian Open şi la Wimbledon.

Turneul de la Flushing Meadows este programat în perioada 28 august - 10 septembrie și este dotat cu premii record în valoare totală de 50,4 milioane de dolari.

Citește și:

Simona Halep a primit wild-card pentru turneul de la Washington



12