Cine trebuie să se vaccineze în mod prioritar. Sunt vectori de transmitere a virusurilor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Cine trebuie să se vaccineze în mod prioritar. Sunt vectori de transmitere a virusurilor!

Sănătate 24 Martie 2015 / 00:00 895 accesări

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) recomandă vaccinarea antigripală cu prioritate a personalului medical, considerat unul dintre vectorii importanţi de transmitere a virusurilor, a declarat ieri, reprezentantul OMS în România, dr. Victor Olsavszky, precizând că deja a început producţia noului vaccin. ”OMS este aceea care dă formula pentru vaccinul antigripal din fiecare sezon, dar şi categoriile pentru care vaccinarea trebuie să fie o prioritate. În sezonul trecut erau gravidele, bătrânii, persoane cu boli cardiovasculare, cu boli respiratorii şi copiii cu astfel de suferinţe. Dar vorbim tot mai mult despre personalul medical, la care se recomandă vaccinarea pentru că el este unul dintre vectorii importanţi în transmiterea acestor virusuri gripale”, a spus reprezentantul OMS în România. OMS a transmis din 26 februarie formula pentru noul vaccin antigripal, iar din 27 februarie producătorii au început să îl realizeze. În România, de la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute şi gripei şi până în 17 martie au fost confirmate în laborator 908 cazuri de gripă, dintre care 483 de tip B şi 421 de tip A, alte trei cazuri fiind de coinfecţie AH3 cu B şi un altul AH1 cu B. Tot în acest sezon, până în 17 martie au fost înregistrate 32 de decese, cele mai multe cauzate de infecţia cu virus pandemic AH1 - 21, alte şase cu B şi cinci cu AH3. În sezonul precedent, până în 15 martie au fost înregistrate 11 decese confirmate cu gripă, toate cu virus gripal AH1 pandemic. Constanța s-a aflat și încă este în top în ceea ce privește numărul persoanelor diagnosticate cu gripă, în ultima săptămână fiind semnalate 270 de cazuri.



12