Colegiul Medicilor face anchete. Dosar penal în cazul decesului bebelușului de opt luni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colegiul Medicilor face anchete. Dosar penal în cazul decesului bebelușului de opt luni

Sănătate 21 Octombrie 2016 / 21:35 501 accesări

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a demarat o anchetă administrativă în cazul unui bebeluș în vârstă de opt luni, suspect de meningo-encefalită, care a murit în elicopterul care-l transporta de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Suceava la un spital din Iași, pentru a se vedea dacă au fost respectate toate procedurile în gestionarea cazului, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Cătălina Zorescu.

Potrivit acesteia, s-au solicitat informații de la Spitalul municipal Rădăuți privind parcursul pacientului și toate documentele referitoare la acest caz, dar și de la medicul de familie în legătură cu toate consultațiile acordate și tratamentele recomandate acestui copil de la naștere și până la ultima consultație, precum și o situație a administrării vaccinurilor.

Zorescu a spus că, potrivit Spitalului Municipal Rădăuți, copilul a fost adus la Compartimentul de Primiri Urgențe pe 17 octombrie, fără a fi spitalizat, administrându-i-se doar tratament de urgență, pentru ca apoi să fie trimis cu o ambulanță cu medic către UPU Suceava.

''În ceea ce privește conduita profesională, dacă vom considera că va fi cazul, vom solicita și opinia Colegiului Medicilor Suceava, singurul organism care poate emite o opinie dacă s-a făcut tot posibilul din punct de vedere profesional pentru salvarea vieții copilului'', a arătat Zorescu, precizând că se așteaptă și raportul medico-legal în urma necropsiei care este efectuată de Serviciul de Medicină Legală din Iași.

Totodată, purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, Mihai Ardeleanu, a spus că spitalul sucevean a solicitat Poliției orașului Vicovu de Sus, la care este arondată și localitatea Falcău, de unde este copilul, efectuarea unei anchete în acest caz.

Potrivit medicului de familie, Octavian Dascăl, mama și copilul s-au prezentat la cabinet în cursul dimineții de vineri, 14 octombrie, iar după ce a consultat copilul i-a prescris antitermice suspicionând, la acel moment, că febra putea fi cauzată de o erupție dentară.

Totodată, el i-a spus mamei că, în cazul în care starea copilului se agravează, să meargă cu copilul la spital, la Rădăuți, pentru investigații mai amănunțite, ce se pot face doar într-o instituție spitalicească.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a confirmat că în acest caz s-a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, precizând că, după efectuarea necropsiei și după ce vor fi comunicate concluziile preliminare ale acesteia, vor fi atașate dosarului cauzei.

Și Colegiul Medicilor Suceava s-a autosesizat în acest caz, urmând ca ancheta să fie preluată și derulată de Comisia de Jurisdicție a acestui for profesional.

Secretarul general al Colegiului Medicilor Suceava, Irina Badrajan, a precizat că, până în prezent, la Colegiu nu a fost depusă nicio sesizare din partea familiei copilului.

Un bebeluș în vârstă de opt luni din Falcău, județul Suceava, suspect de meningo-encefalită, a decedat marți după-amiază în timp ce era transportat cu un elicopter SMURD, la cererea mamei, de la SJU Suceava la Spitalul de Copii ''Sf. Maria'' Iași.



12