Colțul Troll-ului - Nimic și cu nimic dau plus, dar cu rest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Colțul Troll-ului - Nimic și cu nimic dau plus, dar cu rest

16 Ianuarie 2017 / 18:19 683 accesări
Încrederea populației în Isărescu a scăzut de la 33 la 20%. Ăsta da risc sistemic!

Încrederea populației în Isărescu a scăzut de la 33 la 20%. Ăsta da risc sistemic!

E ziua mondială a nimicului, un eveniment atât de neimportant încât nu merită nici măcar majuscule. Asta îmi aduce aminte de gluma cu mașina goală, care trage în fața instituției publice X și din care se dă jos (...). Inserați aici numele cuiva - Iohannis, Dragnea, Grindeanu, Cioloșenia Pământului, tanti aia de la PNL, cel mai number one primar din țară etc. Pare-se că ziua nimicului este și cea mai deprimantă zi din an, conform unor calcule matematice aproape precise, în care-s incluse variabile d-astea precum ziua de salariu, starea vremii și conștientizarea faptului că toate cadourile cumpărate pe credit, în decembrie, stau la ușă și cer bani pentru prima rată. Asta nu-nseamnă că nu se întâmplă nimic. Spre exemplu, la o unitate militară de propagandă televizată, un consilier din BNR avertizează că urmează o creștere a inflației, dobânzilor și, evident, ratelor la creditele în lei. Afectați vor fi în special posesorii de subvenții Prima Casă. E rost de multe riscuri sistemice care vor apărea ca ciupercile halucinogenice după ploaie, remarcă avocatul Gheorghe Piperea - „Și doar ce a început săptămâna. Până la finele ei, CCR poate respinge și sesizarea privind neconstituționalitatea legii conversiei creditelor. Sesizând acest pericol, s-a construit deja „necesitatea“ unor noi împrumuturi strategice pentru România. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că, în decurs de doar trei luni, încrederea populației în șeful BNR, Mugur Isărescu, a scăzut de la 33% la 20%, potrivit Sociopol“. Asta da dramă.



12