Concert extraordinar cu invitați din străinătate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Vineri

Concert extraordinar cu invitați din străinătate

Cultură 06 Noiembrie 2015 / 14:35 1744 accesări

Dacă nu v-ați făcut încă planuri pentru seara de vineri, puteți opta să petreceți o seară deosebită în compania muzicii, deoarece au mai rămas doar câteva ore până la concertul simfonic programat, de la 18.30, la Teatrul Național de Operă și Balet (TNOB) „Oleg Danovski”. Cu dirijorul Gabriel Voicu din Germania la pupitrul orchestrei simfonice și cu violonistul Sebastian Tegzeșiu din Elveția ca solist, concertul, inclus pe agenda celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, se anunță a fi unul special. Bilete se mai găsesc încă în vânzare, la prețurile de 30, 40 și 50 de lei. Elevii, studenții, în grup organizat, și pensionarii vor plăti 20 de lei pe un tichet.

În programul serii se regăsesc: uvertura „Tragica”, op. 81, de Johannes Brahms, Concertul în Re major pentru vioară și orchestră, op. 35, de Piotr Ilici Ceaikovski, și Simfonia nr. 2 în Re major, op. 61, de Robert Schumann.

UN MUZICIAN ROMÂN ÎN GERMANIA Dirijor și violonist, Gabriel Voicu a studiat la Conservatorul din Frankfurt, alături de profesorul E. Peinemann. A început studiile dirijorale cu profesorul Jiri Starek și a participat la cursurile deschise ale maestrului Sergiu Celibidache. La Conservatorul din Stuttgart a aprofundat studiul muzicii de cameră. A participat la o serie de cursuri de măiestrie alături de Sir Yehudi Menuhin, Yair Kless și Pinchas Zuckermann. Gabriel Voicu este inițiator al Festivalului de Muzică de Cameră de la Castelul din Ellwangen, Germania, director al orchestrei de cameră „Camerata Strad”, iar din 2006 a devenit director adjunct al Filarmonicii din Hamburg.

Ca solist, dirijor, concertmaestru și partener de muzică de cameră, Gabriel Voicu a evoluat alături de nume mari, precum: James Conlon, Dmitrij Kitajenko, Raphael de Burgos, Markus Stenz, Andrey Boreyko, Walter Weller, Michael Sanderling și Igor Oistrakh. A cântat în Statele Unite ale Americii cu orchestra de festival Chautauqua, sub bagheta maestrului Joseph Silverstein, și a susținut 96 de recitaluri în Japonia. A efectuat turnee solistice cu orchestra Camerata Strad, pe care a fondat-o și a condus-o ca dirijor și director artistic. De-a lungul anilor a concertat cu Filarmonica din Berlin.

ÎN COMPANIA VIORII: DIN ROMÂNIA ÎN ELVEȚIA ȘI AUSTRIA Născut în 1984, la Constanţa, într-o familie de muzicieni - mama, Carmen Tegzeșiu, este violoncelistă, iar tatăl, Mircea Tegzeșiu, este secretar muzical la TNOB -, violonistul Sebastian Tegzeşiu trăiește, în prezent, în Elveția, unde și-a desăvârșit pregătirea muzicală, prin studii masterale, la Akademie der Stadt Basel, la clasa prof. Adelina Oprean. Licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Gabriel Croitoru, violonistul a urmat și cursurile masterale ale instituției de învățământ superior, sub îndrumarea aceluiași maestru. La formarea sa profesională au contribuit și reputații violoniști și pedagogi Daniel Podlovschi și Ştefan Gheorghiu.

Tânărul s-a remarcat printr-o bogată activitate concertistică şi competiţională, devenind un artist apreciat de specialişti şi public deopotrivă. A susținut o mulțime de recitaluri camerale în România, Germania, Finlanda, Franța, Italia, Japonia, Elveția, China, Anglia, Cehia. A colaborat cu orchestre cunoscute, sub bagheta unor prestigioși dirijori, precum: Dennis Russell Davies, Valery Gergiev, Mario Venzago, Roman Kofman, Walter Hilgers, Cristian Mandeal, Petre Sbârcea, Ovidiu Bălan, Ilarion Ionescu-Galați, Horia Andreescu.

Din 2008 până în 2012 a fost concertmaestru al Neues Orchester Basel, iar din noiembrie 2015 este prim concertmaestru al Stadttheater și Karnstner Sinfonie Orchestra din Klagenfurt - Austria.

Citește și:

De 41 de ani, Constanța este pe harta internațională a operei şi baletului

„Marii artişti sunt umili în faţa muzicii” (II)

„Vioara este cel mai bun companion”



12