Constanța a scăpat de grija combustibilului pentru încălzire. Vezi cum!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constanța a scăpat de grija combustibilului pentru încălzire. Vezi cum!

Administrație 22 Decembrie 2016 / 17:18 1285 accesări

După o perioadă de incertitudine, Guvernul s-a îndurat de locuitorii Constanței care își încălzesc locuințele în sistem centralizat și a acordat administrației locale 25 de milioane de lei, bani ce vor fi folosiți pentru asigurarea combustibilului necesar pentru producerea energiei termice de către CET Palas. Amintim că, în urmă cu două luni, primarul Constanței, Decebal Făgădău, anunța că a solicitat Executivului să aloce 15 milioane de lei în acest scop, dar, la o lună după înaintarea cererii, nu primise niciun răspuns de la Guvern. Însă la cea mai recentă ședință a Executivului tehnocrat, ce a avut loc miercuri, 21 decembrie, municipalitatea constănțeană s-a ales cu 25 de milioane de lei. „Apreciez că, măcar pe ultima sută de metri, Guvernul s-a gândit să ia niște măsuri corecte. În schimb, dacă am fi luat acești bani mai devreme, sunt convins că am fi cumpărat combustibilul la un preț mai mic. Dar trebuie să ne mulțumim cu ce avem. E bine că încheiem anul fără presiunea că se va opri căldura în oraș, iar pentru acest lucru mă bucur”, a declarat Decebal Făgădău.



12