Copii de 6 ani, în primejdie, din cauza lipsei vaccinului Tetraxim

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Copii de 6 ani, în primejdie, din cauza lipsei vaccinului Tetraxim
Sănătate 17 Februarie 2017 / 16:10 307 accesări 0 comentarii

Vaccinul Tetraxim, destinat copiilor de șase ani, lipsește de la medicii de familie și din stocurile Direcției de Sănătate Publică (DSP) Olt de aproape cinci luni, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Gabriela Gogiu. La finalul anului trecut erau restanțieri la vaccinarea Textraxim aproximativ 3.500 de copii din județul Olt, iar stocurile cu acest vaccin au fost epuizate în luna septembrie 2016. Tetraxim este un vaccin destinat copiilor de șase ani și conține patru tipuri de antigene, respectiv difterie, tetanos, tuse convulsivă, poliomielită. Gabriela Gogiu a precizat vineri, că pentru alte patru vaccinuri (Hexacima, Engerix B pediatric, ROR și dT) la medicii de familie și în depozitul antiepidemic al DSP Olt sunt cantități de produs biologic ce asigură o acoperire vaccinală pentru perioade de o lună până la trei luni. DSP Olt a semnalat Ministerului Sănătății, începând din luna decembrie, că există riscul epuizării stocurilor de vaccin, afirmă purtătorul de cuvânt al instituției. Ea a menționat că la produsul biologic BCG (vaccin împotriva tuberculozei) sunt 2.030 de doze în stoc și se apreciază că această cantitate este suficientă pentru tot anul 2017.

Numărul de doze de Hexacima, produs biologic destinat copiilor sub un an, este de 386, ceea ce înseamnă că se poate asigura acoperirea vaccinală pentru aproximativ o lună.

"În teritoriu și în depozitul antiepidemic al DSP Olt se mai află 508 doze de vaccin Engerix B pediatric (împotriva hepatitei B) cantitate ce asigură acoperirea vaccinală pentru o perioadă de două luni, 1.174 de doze de vaccin ROR (împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei) suficient tot pentru aproximativ două luni, precum și 781 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic) din care poate fi asigurată acoperirea vaccinală pentru aproximativ două-trei luni", a mai completat Gogiu.

loading...

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

123
Pagina a fost generata in 0.2901 secunde