CSM București a ocupat locul 3 în Liga Campionilor la handbal feminin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

CSM București a ocupat locul 3 în Liga Campionilor la handbal feminin

Sport 07 Mai 2017 / 18:42 655 accesări
După aurul din 2016, CSM București a obținut bronzul Ligii Campionilor în 2017

După aurul din 2016, CSM București a obținut bronzul Ligii Campionilor în 2017

CSM Bucureşti a învins-o pe Buducnost Podgorica cu scorul de 26-20 (13-12), duminică, în finala mică a Ligii Campionilor la handbal feminin, desfășurată în Sala Sporturilor „Laszlo Papp“ din Budapesta. Formaţia pregătită de suedezul Per Johansson, învinsă sâmbătă de Vardar Skopje cu 38-33, s-a revanșat în meciul cu echipa Cristinei Neagu și a ocupat locul al treilea pe podium.

După un debut strâns de partidă, până la 4-4, CSM a preluat avantajul şi a înscris patru goluri la rând fără să primească. Până la pauză, formaţia muntenegreană a micşorat deficitul la un singur gol, scor 12-13. În partea a doua, (încă) deținătoarea trofeului Ligii Campionilor s-a distanţat din nou pe tabelă şi a condus, în trei rânduri, chiar şi cu şapte goluri.

Pentru CSM Bucureşti au marcat Gullden 9 goluri, Carmen Martin 3, Manea 3, Mehmedovic 2, Niombla 2, Brădeanu 2, Ayglon 2, Curea 1, Torstensson 1 și Dache 1. Pentru Buducnost au înscris Bulatovic 5, Ramusovic 4, Neagu 3, Pletikosic 2, Pavicevic 2, Ujkic 1, Jaukovic 1, Novovic 1 și Grbic 1.

Handbalistele de la CSM au primit medaliile de bronz de la fosta mare internațională Narcisa Lecușanu, care acum face parte din conducerea Federației Europene de Handbal. A fost și momentul retragerii din activitate a Cristinei Vărzaru, care nu a putut juca la Budapesta din cauza unei accidentări.

De asemenea, la finalul ultimei sale partide pentru Buducnost, Cristina Neagu a izbucnit în lacrimi, la mijlocul terenului, dar a fost aclamată de suporterii români prezenți în tribune, circa 1.500. Din sezonul viitor, cea mai valoroasă handbalistă a lumii va juca pentru CSM București.

Finala mare, dintre Vardar Skopje și Gyor, este programată tot duminică, de la ora 18.45.



12