CSU Neptun încheie cantonamentul montan

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal feminin

CSU Neptun încheie cantonamentul montan

Sport 12 Ianuarie 2016 / 16:07 631 accesări
CSU Neptun speră să aibă un retur bun și să-și îndeplinească obiectivul pentru acest sezon

CSU Neptun speră să aibă un retur bun și să-și îndeplinească obiectivul pentru acest sezon

Clasată pe locul 9 la finalul turului Diviziei A la handbal feminin, CSU Neptun Constanța a început anul cu un stagiu de pregătire la Cheile Grădiștei, cu gândul de a închega relațiile de joc, astfel încât partea a doua a campionatului să aducă rezultate mult mai bune și să permite grupării de pe litoral să-și îndeplinească obiectivul pentru acest sezon, clasarea pe locurile 5-8. Constănțencele au avut parte de un cantonament axat pe partea fizică, iar antrenorul Cristian Bărbulescu s-a declarat mulțumit de felul în care s-au prezentat elevele sale. „Acest cantonament ne-a ajutat foarte mult și sunt foarte mulțumit de felul în care s-au pregătit fetele, mai ales că volumul de muncă a fost destul de mare. Am beneficiat de condiții foarte bune, am încărcat pe plan fizic și nu am avut accidentări, ba chiar și-a revenit și Bianca Căldare, care s-a antrenat la capacitate maximă, după ce a lipsit în prima parte a campionatului din cauza problemelor medicale”, a spus tehnicianul formației constănțene. Singurul minus s-a înregistrat în privința jocurilor amicale, întrucât nu s-au găsit adversari în zonă, astfel că CSU Neptun s-a văzut nevoită să facă o simplă verificare împotria lotului național de junioare sub 17 ani. „Ne-am fi dorit trei jocuri de verificare, însă posibilele adversare nu au mai ajuns în această zonă. Vom încerca să perfectăm câteva amicale la Constanța, până la primul meci oficial din acest an”, a explicat Bărbulescu. Constănțencele, care revin acasă miercuri, susțin primul meci oficial din 2016 la 23 ianuarie, când vor întâlni, în deplasare, pe CSM București II.

Citește și:

Formațiile constănțene de handbal și-au reluat antrenamentele

Ședință de bilanț la CSU Neptun

CSU Neptun luptă pentru evitarea „lanternei roșii”

Taguri articol


12