De 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă

Culinar 28 Aprilie 2017 / 09:10 6112 accesări

Românii sunt recunoscuți drept mari consumatori de mici, mai ales în perioada verii, însă apogeul vânzărilor îl reprezintă minivacanța de 1 Mai, când pe parcursul a 2-3 zile vânzările ajung și la 1.500 de tone, astfel că pe grătare "sfârâie" numai în aceste zile peste 30 de milioane de mititei. "Pentru a răspunde cerințelor consumatorilor privind produsele devenite deja tradiționale pentru 1 Mai, estimăm vânzări în zilele care urmează de la fiecare procesator de mici în parte care pot ajunge la 30 și 100 de tone. Pe ansamblu, se estimează comercializarea a 1.200 - 1.500 tone de mici, poate și mai mult, dacă vremea va fi prielnică pentru activitățile în aer liber. Pentru unii procesatori, în aceste zile creșterea producției poate atinge 30% din producția de mici dintr-o lună obișnuită. Dacă ne gândim că micul are, în medie, 40 de grame, se poate ajunge la un număr impresionant, respectiv în jurul cifrei de 30 de milioane de mici numai în minivacanța de 1 mai", a declarat pentru AGERPRES Dana Tănase, director executiv la Asociației Române a Cărnii (ARC). De asemenea, reprezentantul procesatorilor afirmă că micii tradiționali românești iau și calea exportului, într-un procent de 5 - 10% din producție, mai ales în Italia sau Spania, unde sunt comunități de români. În acest context, Asociația Română a Cărnii (ARC) intenționează să demareze procedurile pentru obținerea protecției europene pentru micul tradițional românesc, un produs care a dobândit, deja, notorietate și pe piața europeană. Potrivit datelor statistice, în România, anual se consumă între 20.000 și 25.000 de tone de mici, ceea ce înseamnă că pe mesele românilor ajung în jur de 440 de milioane de mici, anual. Raportat la populația activă, reiese că un român mănâncă în medie 40 de mici pe an, dar într-o singură zi, cum este cea de 1 Mai, românul consumă mici cât pentru o lună întreagă.



12