Din nou în bănci! Cât ne costă şcoala, deşi teoretic este gratuită?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Cum sunt programate vacanţele în acest an şcolar

Din nou în bănci! Cât ne costă şcoala, deşi teoretic este gratuită?

Educație 10 Septembrie 2017 / 15:52 3751 accesări

După o binemeritată vacanţă, elevi şi părinţi deopotrivă, încep şcoala. Şi dacă elevii abia aşteaptă să-şi povestească aventurile de peste vară şi locurile vizitate, părinţii se uită cu groază la calendar, deoarece data de 11 septembrie este una dintre cele mai nepotrivite zile pentru începerea şcolii: este înainte de salariu! Astfel, în acest an, cumpărăturile pentru acest adevărat eveniment în viaţa unei familii, în special în ce priveşte aspectul financiar, au fost gândite pe sistemul „split”: o parte acum, o parte în săptămânile ce urmează, după ce se ia chenzina, lucru care nu a fost de natură să-i bucure pe comercianţi.

Aceasta a fost însă decizia Ministerului Educaţiei, care a hotărât ca şcoala să înceapă mai bine mult mai devreme decât mai târziu, deşi, dat fiind faptul că vineri era 15 şi prima zi în bănci ar fi fost pe 18, nu înţelegem pe cine ar fi deranjat. Acum nu mai contează însă atât de mult, cert este faptul că luni, 11 septembrie, toată lumea se prezintă la şcoală pentru a începe lungul şir al celor 167 de zile de studiu (35 de săptămâni) din acest an.

În acest weekend, căutările părinţilor s-au îndreptat în zonele cele mai ieftine, în încercarea de a le asigura celor mici strictul necesar. Astfel, ghiozdane, caiete, stilouri, carioci, creioane colorate, acuarele, pensule, truse de geometrie şi trigonometrie, auxiliare (deşi instituţia supremă, Ministerul Educaţiei, a decis să nu se mai vândă aşa ceva), cămăşi albe, pantaloni, fuste, treninguri, pantofi sport, precum şi multe alte amănunte atât de necesare au umplut coşurile de cumpărături şi au făcut o gaură semnificativă în bugetul familiei.

Şi dacă ghiozdanele sunt gata, elevii trebuie să se mai şi îmbrace. Drept urmare, îmbrăcămintea şi încălţămintea nu sunt articole de neglijat. Un tricou costă cel puţin 15-20 de lei, o cămaşă depăşeşte 30 de lei, iar o pereche de pantaloni sau o fustă de stofă sar de 60 de lei. Fără minimum 100 de lei nu te poţi apropia de un trening şi de o pereche de pantofi de sport.

Astfel, dacă facem un mic calcul, bugetul depăşeşte, deşi părinţii au toată grija, 300 sau chiar 400 de lei. Asta dacă ghiozdanul este cel de anul trecut. Desigur, şi preţurile sunt pe măsura calităţii, dar şi a modei. Toate articolele imprimate cu imagini ale unor personaje îndrăgite de copii, în special din desene animate, sunt mult mai scumpe şi, bineînţeles că elevii şi le doresc fix pe acelea.

Ce ziceţi despre meditaţii?

Şi, pentru că şcoala este gratuită şi profesorii îşi fac treaba, sau, cel puţin aceasta este teoria, trebuie să luăm în calcul şi meditaţiile! Minimum 35 de lei per şedinţă la clasele a VII-a şi a VIII-a, asta ca să nu mai vorbim despre faptul că unii părinţi încep să-şi mediteze copiii încă din a VI-a.

Dar despre fondurile clasei şi şcolii? Sau banii pentru „doamna”?

Şi dacă bugetul se construieşte, din perspectiva părinţilor, în jurul acestor nevoi, şcoala şi profesorii consideră că au şi ei necesităţi financiare. Drept urmare, părinţii vor mai scoate din buzunarele şi aşa golite, celebrele fonduri ale clasei şi şcolii (deşi, teoretic, în România, şcoala este gratuită), nişte bani pentru diverse lucrări de renovare a clasei (deşi, teoretic, în România, şcoala este gratuită), celebrii bani pentru „doamna”, celebrii bani pentru auxiliare, culegeri, caiete speciale şi alte cărţi. Drept urmare, bugetul se dublează, dacă nu cumva depăşeşte pe cel alocat strictului necesar şi astfel începerea şcolii se transformă într-un coşmar din punct de vedere financiar.

Când sunt programate vacanţele? Structura anului şcolar

Anul şcolar 2017-2018 va fi împărţit tot în două semestre, semestrul I (11 septembrie 2017 – 2 februarie 2018) şi semestrul al II-lea (12 februarie 2018 – 15 iunie 2018).

Între semestre, dar şi în in timpul acestora, elevii vor beneficia de vacanţe, după cum urmează:

  • Vacanţa de iarnă (23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018)
  • Vacanţă intersemestrială (3 – 11 februarie 2018)
  • Vacanţa de primăvară (31 martie – 10 aprilie 2018)
  • Vacanţa de vară (16 iunie – 9 septembrie 2018)

Suplimentar, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie 2017.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie pe 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a, pe 8 iunie 2018.

PROGRAMUL "ȘCOALA ALTFEL" Săptămâna "Şcoala altfel" poate fi derulată în perioada 2 octombrie 2017 – 31 mai 2018, fiecare şcoală urmând să aleagă perioada dorită, însă nu când se dau tezele. Tezele semestriale se vor da, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit unui calendar specific.

Taguri articol


12