Doi palestinieni, împușcați mortal după ce au încercat să atace un grup de militari israelieni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Doi palestinieni, împușcați mortal după ce au încercat să atace un grup de militari israelieni

16 Decembrie 2015 / 14:51 1330 accesări

Doi palestinieni au fost împuşcaţi mortal, miercuri, într-o tabără de refugiaţi din Cisiordania, după ce au încercat să intre cu maşina într-un grup de militari israelieni, informează site-ul agenţiei de presă DPA.

Potrivit armatei israeliene, doi palestinieni au încercat să intre cu maşina în militari israelieni aflaţi în tabăra Qalandia, din sudul oraşului Ramallah, provocând militarii să deschidă focul asupra acestora.

Un număr mare de forţe israeliene au intervenit în tabăra de refugiaţi imediat după incident pentru a face arestări. Trei militari israelieni au fost răniţi uşor, potrivit armatei israeliene.

Ministerul palestinian al Sănătăţii a confirmat decesele celor doi bărbaţi de aproximativ 20 de ani, precizând că alţi doi au fost duşi la spitalul din Ramallah cu răni provocate de gloanţe.

În confruntările izbucnite la începutul lunii octombrie, peste 110 palestinieni şi 20 de israelieni au murit. Palestinieni îi acuză pe israelieni că fac abuz de forţă, în condiţiile în care mulţi dintre atacatorii palestinieni ar fi putut fi opriţi fără a fi împuşcaţi sau ucişi. De asemenea, situaţia este tensionată şi din cauza eşecurilor înregistrate de palestinieni în discuţiile purtate timp de decenii cu israelieni pentru obţinerea unui stat independent.



Ştiri recomandate

12