Două depozite de deșeuri, la Tortoman

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două depozite de deșeuri, la Tortoman

Administrație 30 Septembrie 2015 / 17:00 649 accesări

Odată cu închiderea vechilor gropi de gunoi care nu făceau decât să polueze, se lucrează la construirea de noi stații ecologice pentru depozitarea, transferul, sortarea și tratarea deșeurilor, în condiții prietenoase cu mediul. De curând, au fost demarate lucrările de construcție a stației de sortare și a celei de tratare biologică a gunoaielor în comuna constănțeană Tortoman. Instalațiile vor procesa deșeurile strânse din localitățile aflate în centrul și vestul județului. „Încă de la colectarea din gospodării, deșeurile vor fi selectate. Cele umede, deteriorate, vor fi tratate biologic, iar cele uscate vor fi separate și trimise spre stațiile de sortare. Toate procedurile se realizează în spațiu închis, în condiții ecologice”, a spus Radu Mosor, reprezentantul firmei care se ocupă de amenajarea stațiilor din Tortoman. Stațiile vor fi amenajate la 1,5 kilometri de zona locuită a comunei, în sud-vestul localității.

Potrivit echipei de proiect, termenul de finalizare a celor două stații este iulie 2016. Se estimează că stațiile vor funcționa cel puțin 260 de zile pe an și vor procesa, anual, aproximativ 11.000 de tone de deșeuri. Valoarea lucrărilor trece de 23 de milioane de lei.



12