Două formații românești în grupele Cupei EHF la handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Cupa EHF, tragerea la sorți

Două formații românești în grupele Cupei EHF la handbal masculin

Sport 30 Noiembrie 2015 / 15:48 600 accesări

Joi, 3 decembrie, la Viena, este programată tragerea la sorți a grupelor Cupei EHF la handbal masculin, fază a competiției în care vor evolua și două echipe românești. La tragerea la sorți, Dinamo București a fost repartizată în urna a treia valorică, iar CSM București în cea de-a patra.

Vicecampioana CSM București s-a calificat, duminică seară, în deplasare, în grupele Cupei EHF, după ce a remizat cu formația spaniolă Frigorificos Morrazo, scor 29-29 (11-14), în manșa retur din turul al treilea al competiției. În manșa tur, CSM București, echipă antrenată de fostul tehnician al HCM Constanța, Zvonko Sundovski, s-a impus pe teren propriu, cu scorul de 31-24 (18-13), iar cu scorul general de 60-53 s-a calificat în grupele competiției.

Tot duminică seară, Dinamo București s-a calificat și ea în faza grupelor, după ce a dispus, pe teren propriu, de formația Maribor, cu scorul de 31-25 (20-9), în tur slovenii câștigând la un singur gol diferență, scor 27-26.

În schimb, HC Odorhei a ratat, în deplasare, calificarea în optimile de finală ale Challenge Cup la handbal masculin, după ce a fost învinsă și în manșa retur din turul al treilea de formația portugheză ABC UMinho, cu scorul de 25-22 (13-11). În manșa tur, HC Odorhei a fost învinsă, pe teren propriu, de portughezi, cu scorul de 24-25 (12-8). Astfel, după două manșe, scorul general este favorabil celor de la ABM UMinho, 50-46, care se califică în optimile de finală ale Challenge Cup. În timp ce portughezii au evoluat și în turul al doilea al Challenge Cup, HC Odorhei a fost calificată direct în turul al treilea al competiției, pe care a câștigat-o în stagiunea trecută, chiar în finala cu ABC UMinho.

MINAUR BAIA MARE, FĂRĂ ȘANSE DE A SE CALIFICA DIN GRUPELE LIGII CAMPIONILOR

Campioana României la handbal masculin, Minaur Baia Mare, a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formația norvegiană Elverum Handball, cu scorul de 24-29 (10-19), în penultimul meci din grupa D a Ligii Campionilor și a ratat calificarea în faza următoare a competiției. În urma acestei înfrângeri, Minaur a rămas cu 9 puncte și golaveraj -3 în clasament, fiind pe locul 4, după liderul Motor Zaporoje (14p), Skjern Handball (11p) și Kadetten Schaffhausen (9p, golaveraj -1). Minaur mai are programată o singură partidă în grupa D, în deplasare, cu Kadetten, la 3 decembrie, însă a ratat orice șansă de a trece de faza grupelor.

În conformitate cu noul regulament al Ligii Campionilor, în grupele valorice A şi B se află câte opt echipe, iar în grupele C şi D, de ranking inferior, câte șase formații, între care şi Minaur Baia Mare. Turneul Final Four va avea loc la Koln, la finalul lunii mai a anului viitor. Deţinătoarea trofeului este FC Barcelona.



12