Două persoane lovite pe trecerea de pietoni!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Două persoane lovite pe trecerea de pietoni!

Eveniment 22 Aprilie 2016 / 16:05 780 accesări

Două persoane au ajuns vineri după-amiază pe patul de spital, din cauza neatenției unor șoferi. Primul accident rutier a avut loc în jurul orei 12.15, în municipiul Constanța. Polițiștii spun că un bătrân de 74 de ani a condus un autoturism pe strada Căpitan Dobrilă Eugeniu, dinspre Dispensarului către Suceava. Ajuns în zona intersecției cu Aleea Hortensiei, au stabilit oamenii legii, acesta a acroșat o femeie de 40 de ani ce traversa șoseaua pe trecerea de pietoni, din dreapta conducătorului auto. În urma impactului, constănțeanca a suferit leziuni ușoare. Ea a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Oamenii legii au pornit o anchetă.

Tot vineri, după mai puțin de o oră, polițiștii de la Rutieră au fost solicitați la un alt accident rutier, produs în localitatea Agigea. Potrivit anchetatorilor, un șofer de 34 de ani a condus o autoutilitară pe Drumul Național 39 (Constanța - Mangalia), în comuna Agigea, dinspre localitatea Eforie Nord către Constanța. La un moment dat, acesta a lovit un pieton de 47 de ani, care traversa șoseaua regulamentar. Impactul s-a soldat cu rănirea ușoară a acestuia. După ce martorii au apelat linia unică 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță care a preluat victima și a transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Șoferul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Accident rutier cu două persoane rănite, în Techirghiol




12