După Trofeul „Carpați“, handbalistele tricolore pregătesc participarea la CE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

După Trofeul „Carpați“, handbalistele tricolore pregătesc participarea la CE

Sport 28 Noiembrie 2016 / 19:16 525 accesări
Ambros Martin, selecţioner România: „Noi trebuie să decidem în ultimul moment cu cine vom merge în Suedia”

Ambros Martin, selecţioner România: „Noi trebuie să decidem în ultimul moment cu cine vom merge în Suedia”

A 48-a ediție a Trofeului „Carpați” la handbal feminin s-a încheiat cu victoria reprezentativei Ungariei, iar pentru handbalistele tricolore, turneul de la Cluj-Napoca a fost ultima repetiție generală înaintea participării la turneul final al Campionatului European care se va desfășura în Suedia, în perioada 4-18 decembrie. Rezultatele de la Trofeul „Carpați” - sâmbătă, semifinale: Ungaria - Olanda B 30-26 (12-13) și România A - România B 31-23 (14-13); duminică, finala mică: România B - Olanda B 26-26 (14-12) - 3-5 la loviturile de departajare; finala mare: România A - Ungaria 24-29 (12-14). Trofeul „Carpați” a reprezentat și ultima competiție oficială sub tricolor pentru Aurelia Brădeanu, care s-a retras din echipa națională. La Campionatul European din Suedia, programul meciurilor de duminică, 4 decembrie, este următorul - Grupa A: Serbia - Slovenia și Suedia - Spania; Grupa B: Franța - Polonia și Olanda - Germania.

România va susține luni, 5 decembrie, de la ora 21.45, prima partidă în cadrul grupei D, urmând să înfrunte, la Helsingborg, reprezentativa Norvegiei. România va mai întâlni în grupă echipele Rusiei (miercuri, 7 decembrie, ora 19.30) și Croației (vineri, 9 decembrie, ora 19.30).

SELECȚIONERUL AMBROS MARTIN NU S-A DECIS ASUPRA LOTULUI

Ambros Martin, selecţionerul naţionalei de handbal feminin a României, a declarat, după încheierea Trofeului „Carpaţi”, că nu s-a decis asupra lotului cu care va aborda Campionatul European din Suedia: „Mai avem o săptămână să cunoaştem mai bine jucătoarele, cele care pot asimila puţin mai bine ideea, filosofia de joc. De asemenea, unele jucătoare au probleme şi atunci noi trebuie să decidem în ultimul moment cu cine vom merge în Suedia”.

„Mai este timp până la Campionatul European, mai avem timp să îmbunătăţim anumite lucruri şi vom vedea acolo cum ne vom prezenta. Ne dorim mult lucrul ăsta, să facem o figură frumoasă. Într-adevăr, o să fie destul de greu, dar suntem optimiste şi o să ne ducem acolo cu maximă determinare şi dorinţă de a reuşi ceva frumos”, a spus Denisa Dedu.

Selecţionerul trebuie să anunțe un lot de 16 jucătoare plus două rezerve pentru Campionatul European. Principala problemă o reprezintă postul de extremă stângă, unde singura variantă este Cristina Florica, deoarece Camelia Hotea, Valentina Ardean-Elisei şi Ana Maria Tănăsie sunt accidentate.



12