Elevii din Constanța învață să se exprime corect în scris

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Elevii din Constanța învață să se exprime corect în scris

Social 24 August 2015 / 00:00 3424 accesări

Elevii din Constanța, alături de cei din Galați și Brăila, își vor dezvolta abilitățile de exprimare în scris, de înțelegere și interpretare, în cadrul proiectului POSDRU ”Scrisul face bine”. Timp de 5 luni, ei vor interpreta concepte și își vor exprima gânduri, sentimente, fapte și opinii în formă scrisă. În proiect vor fi implicați 30.000 elevi din regiunea Sud Est, dintre ei 18.000 fiind din Constanța (60 școli), 4.500 din Brăila (15 școli) și 7.500 din Galați (25 de școli). Toți cei 30.000 de elevi vor beneficia de premii de participare la concursul „Scrisul Face Bine”, 9.000 vor fi recompensați cu premii de performanță, iar 450 de elevi dezavantajați vor beneficia de măsuri de motivare și sprijin, prin participarea la excursii tematice. Fiecare participant va primi 100 de lei premiu, iar premiile de performanță vor consta în 400 de lei - locul I, 300 de lei - locul al II-lea și 200 de lei - locul al III-lea. Beneficiarul proiectului este Inspectoratul Școlar Județean Constanța, iar parteneri în implementarea proiectului sunt Inspectoratul Școlar Județean Galați, Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Asociația Tineri pentru Dezvoltare Durabilă în Europa.

Obiectivele proiectului au fost stabilite în corelare cu prioritățile politicilor și strategiilor comunitare, naționale și regionale, transpuse la nivel național prin POSDRU, fiind în coerență cu Obiectivul strategic 2 al cadrului strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației - „Educație și formare 2020”, respectiv  „Îmbunătățirea calității și eficienței educației și formării”.



Ştiri recomandate

12