Facebook va da tag fotografiilor compromițătoare ale utilizatorilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Facebook va da tag fotografiilor compromițătoare ale utilizatorilor
Tehnologie 09 Noiembrie 2017 / 11:42 775 accesări 0 comentarii

Facebook le propune abonaților să-i trimită fotografiile lor compromițătoare, în cadrul unui program testat în Australia pentru a lupta împotriva așa-numitului "revenge porn", care constă în difuzarea de imagini sau înregistrări video intime fără consimțământul celor care apar în ele, relatează AFP. Acest proiect li se adresează adulților care au partajat fotografii intime și care se tem că anumite persoane rău intenționate ar putea să le redistribuie din răzbunare pe rețelele sociale. Gigantul propune ca aceste imagini să fie "tăguite" cu o amprentă electronică unică pentru a bloca preventiv distribuirea lor pe Facebook, Instagram sau Messenger. Utilizatorii vor trimite mai întâi aceste imagini la eSafety Commission, Comisia australiană pentru securitate informatică. Ei le vor trimite apoi Facebook pe Messenger, în cadrul unui proces care va permite rețelei de socializare să le marcheze. "Folosim o tehnologie de recunoaștere a imaginilor pentru a împiedica partajarea neautorizată de imagini intime", a declarat Antigone Davis, responsabilă pentru securitate în cadrul Facebook.

"Din cauza impactului mondial al Facebook și Instagram, această acțiune preventivă le permite victimelor să se protejeze de viitoare încălcări", a explicat joi într-un comunicat Julie Inman, comisar australian pentru securitate informatică. "Aceasta îi lipsește de orice putere pe cei care încearcă în mod deschis să-și umilească victimele față de prieteni, familie și colegi", a adăugat ea. Un purtător de cuvânt al Facebook a spus că Marea Britanie, Canada și SUA ar urmă să participe și ele la acest program.

Australia se află în prima linie a țărilor angajate în lupta împotriva fenomenului "revenge porn". Comisia a lansat luna trecută un portal informatic care le permite victimelor să facă cunoscute cazuri de difuzare online a unor imagini fără consimțământ.

Potrivit unui recent sondaj efectuat de Comisie, o australiancă din cinci cu vârsta între 18 și 45 de ani a fost deja victima utilizării rău-voitoare a unor imagini intime. În 53% din cazuri aceste acte de răzbunare s-au produs pe Facebook și Messenger, în 11% pe Snapchat și 4% pe Instagram. "Revenge porn" este un fenomen mondial. Nu mai puțin de 2% dintre americanii utilizatori de internet i-ar fi căzut victime, potrivit unui studiu.

Taguri articol

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1346 secunde