FC Farul a renunțat la înscrierea în Liga a 2-a

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

FC Farul a renunțat la înscrierea în Liga a 2-a

29 Iulie 2016 / 19:16 724 accesări

În cadrul ultimului Comitet Executiv al FRF, ce a avut loc pe 22 iulie, membrii acestuia au decis să le acorde celor 24 de echipe care s-au înscris în noul sezon al Ligii 2 un nou termen în care se pot răzgândi şi să treacă în Liga a 3-a, iar Farul Constanţa a renunţat deja, conform Liga 2.ro.

Noul termen a expirat pe 27 iulie, însă doar o echipă a decis să renunţe la locul de Liga 2, iar alta a trimis o intenţie şi a cerut alte câteva zile de gândire. Farul Constanţa a fost echipa care a decis să se înscrie în noul sezon al Ligii 3, în timp ce SC Bacău îşi pune speranţa în negocierile de la finalul acestei săptămâni, altfel urmând a renunţa şi ea la Liga 2. În rest, dintre Şoimii Pâncota, ACS Berceni, FCM Baia Mare, FC Braşov, Unirea Tărlungeni şi Metalul Reşiţa, cluburi cu probleme financiare, niciuna nu a dat înapoi.

"Din păcate, nu s-au întâmplat prea multe lucruri. Adică, în ciuda faptului că recunosc că nu şi-au rezolvat problemele nu au trimis nimic. A trimis Farul, şi există o intenţie că ar putea, luni, să facă acelaşi lucru Bacăul, să joace în Liga a 3-a. Au spus că în cursul ultimelor zile ale săptămânii au două întâlniri care decid soarta clubului şi în situaţia în care nu se întâmplă nimic vor notifica federaţia că vor juca în Liga 3. În Liga 3 sunt costurile mai mici, începe peste o lună, deci mai ai timp de organizare... La Liga 3 poţi să joci cu jucători amatori şi sunt foarte multe echipe în acest moment care joacă în acest campionat în acest mod", a spus, pentru Liga2.ro, Auraş Braşoveanu, membru reprezentant al cluburilor din Liga 2 în Comitetul Executiv.

În acestă nouă situaţie, din cele 24 de cluburi care au solicitat până pe 15 iulie, termenul limită de înscriere în campionat, să participe în Liga 2 au mai rămas doar 22 de solicitări, posibil 21. ACS Poli Timişoara a fost primită în Liga 1, Farul Constanţa a trecut la Liga 3, acelaşi lucru fiind posibil şi în cazul echipei SC Bacău, dacă nu găseşte un ajutor de ultimă oră în acest sfârşit de săptămână.



12