Filiala Constanţa 1 UAP şi-a premiat creatorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Salonul de Iarnă

Filiala Constanţa 1 UAP şi-a premiat creatorii

Cultură 08 Decembrie 2012 / 00:00 1781 accesări

Există două mari saloane, organizate în două anotimpuri „antitetice”, în care plasticienii constănţeni grupaţi în cadrul Filialei Constanţa 1 a Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România oferă publicului constănţean o viziune de ansamblu a creaţiilor recente. Unul dintre acestea este Salonul de Iarnă a cărui deschidere oficială a avut loc, vineri, la Galeria „Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului Expoziţional Mamaia. Evenimentul a fost „pretext” pentru acordarea premiilor filialei pe anul 2012 artiştilor consacraţi, dar şi tinerilor creatori, care au făcut un frumos obicei din a expune împreună. Decernarea distincţiilor a fost precedată de un moment artistic de altă factură: un micro-recital susţinut la vioară de „duo-ul Mihai”, format din Daniel şi Fănică Mihai, cum l-a numit amfitrionul serii, preşedintele Filialei Constanţa I a UAP, Eusebio Spînu.

TALENT VERITABIL, PREMII SIMBOLICE „Considerăm că, prin aceste premii noi, răsplătim eforturile pe care artiştii le fac prin prezenţa lor în expoziţii personale, de grup sau astfel. Sigur, ele sunt simbolice, dar important este să apreciem activitatea colegilor noştri”, a spus Eusebio Spînu. Premiul pentru debut i-a revenit tinerei artiste Lacme Ifrim, care, din păcate, nu a fost prezentă, Premiul pentru expoziţia personală a anului i-a revenit Oanei Sfetcu, pentru „Interferenţe”, iar cel pentru expoziţie de grup i-a fost înmânat lui Mircea Enache, pentru „Desenul... o stare”.

PETRE GRĂJDEANU, PREMIAT PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE Cel mai important premiu, conferit pentru întreaga activitate, i-a revenit maestrului Petre Grăjdeanu. „Aştept de mult acest premiu. Bine că este şi acum că altfel îl primeam probabil post-mortem. Mulţumesc! Sunt foarte emoţionat”, a spus maestrul Petre Grăjdeanu, când a primit diploma. „Pentru acest premiu, am muncit timp de 45 de ani. Sunt foarte emoţionat. Mulţumesc colegilor care mi-au apreciat munca depusă de-a lungul întregii vieţi artistice. Le mulţumesc şi le urez sănătate şi să le dea Dumnezeu să aibă o activitate prodigioasă!”, a declarat artistul pentru cotidianul „Telegraf”.

„Am primit acest premiu pentru o expoziţie care a însemnat foarte multă muncă, atât în atelier, dar şi pentru prezentarea ei, pentru că o expoziţie personală se face cu un mare efort financiar”, a precizat Oana Sfetcu.

„Sunt emoţionat şi aş dori să le urez tuturor celor care fac această meserie să aibă răbdare şi multă sănătate!”, a spus şi Mircea Enache.

Premiile au fost acordate din cotizaţiile filialei.

CASETĂ

Lucrările de pictură, sculptură, grafică şi artă decorativă care alcătuiesc expoziţia sunt semnate de „premiaţii” serii, dar şi de Gabriela Gheorghe, Florentin Sîrbu, Silvia Şoşoiu, Gheorghe Papadopol, Anca Deaconu, Gelu Costea, Gheorghe Fărcaşiu, Elena Dinu, Mariana Samoilă, Sânziana Romanescu, Alexandru Isopescu, Gheorghe Constantin. Lista continuă cu Daniela Ţurcanu-Caruţiu, Gheorghe Caruţiu, Sever Iustinian, Victor Rădulescu, Teodora Cotan, Gheorghe Firică, L. Macri, Ştefan Fircă, Adrian Dumitru, Mariana Constantinescu. În cadrul Salonului de Iarnă mai expun: Filip Vasile, Iuliana Mara, Luminiţa Cătălui, Iulia Gal, Leonte Năstase şi Felix Petrescu.



12