„Flaminia” a plecat cu... 10 milioane de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pe lângă substanţele nocive de pe navă

„Flaminia” a plecat cu... 10 milioane de euro

Eveniment 14 Noiembrie 2013 / 00:00 2775 accesări

Operaţiunea „Flaminia” în România poate fi considerată un mare succes, a declarat, ieri, directorul general al Autorităţii Navale Române (ANR), Mihai Andrei, cu prilejul cursului de instruire, cu participare internaţională, cu tema „Tehnici de prevenire şi răspuns în cazul poluărilor marine cu hidrocarburi în porturi”, desfăşurat la hotelul Oxford din Constanţa. În opinia directorului general al ANR, cazul „Flaminia” trebuie tratat din mai multe puncte de vedere. „În primul rând, „Flaminia” a fost o problemă umanitară. S-a avut în vedere echipajul, care era de foarte mult timp la bordul navei cu resurse de supravieţuire foarte puţine. Pe de altă parte, s-a dovedit că toate îngrijorările privind mediul au fost exagerate pentru că, până la urmă, nava a plecat din Constanţa de zece zile, iar acesta nu a fost afectat în niciun fel”, a spus Andrei. El a precizat că tot ceea ce s-a colectat de pe navă s-a depozitat în containere speciale, care au fost stivuite în alte locuri, dar pe aceeaşi navă. Astfel, „Flaminia” a plecat din Portul Constanţa cu aceleaşi substanţe nocive cu care a venit.

ŞEFII ŞANTIERELOR, SUPĂRAŢI Şeful ANR consideră că, din punct de vedere economic, venirea navei în Constanţa a fost un câştig pentru agenţii economici. „Nava a dat de muncă multor oameni, întrucât au fost făcute o serie de reparaţii temporare în zona afectată de incendiu şi explozie. La plecare, şefii şantierelor navale erau chiar supăraţi că „Flaminia” nu a rămas în continuare la Constanţa, pentru reparaţii. S-au pierdut aproximativ 10 milioane de euro. Aşa, a plecat la Odense, în Danemarca, şi 99% este posibil ca banii să fie cheltuiţi acolo, nu la Constanţa. Pot spune că noi, românii, am pierdut din afacerea „Flaminia” prin plecarea navei”, a spus directorul general al ANR. Potrivit afirmaţiilor lui Andrei, intrarea navei „Flaminia” în port a fost permisă nu doar de ANR, ci şi de Agenţia de Protecţie a Mediului, care a studiat profund această activitate. „Pe noi ne-a interesat ca mediul să nu fie afectat. De multe ori am efectuat chiar şi două-trei controale pe zi pentru a supraveghea operaţiunile de pe navă”, a spus directorul. Referitor la plecarea navei în Danemarca, Mihai Andrei a declarat că s-a ajuns la această situaţie probabil din cauza fricii că cineva ar putea fi tras la răspundere. „Nu cred că s-a greşit nicăieri. Dar, din prea multă grijă pentru copil, mama se oboseşte prea tare, adoarme şi îl sufocă noaptea. Cam aşa am făcut şi noi cu „Flaminia”. Cei implicaţi nu au vrut să dea prognoze optimiste, astfel încât, dacă la sfârşit va fi o finalitate negativă, să nu fie traşi la răspundere. De la noi a plecat în Danemarca, ţară unde nu cred că mediul nu se respectă”, a arătat şeful ANR.

CURS INTERNAŢIONAL Reprezentanţi din zece state din bazinul Mării Negre sunt prezenţi, zilele aceastea, la Constanţa, unde ANR organizează sesiuni de instruire pe tema poluărilor marine. Evenimentul se desfăşoară sub auspiciile Proiectului european ”Îmbunătăţirea Transnaţională a Reţelei ECOPORT 8” - TEN ECOPORTE, manifestare menită să îmbunătăţească condiţiile de mediu în porturile din culoarul european numărul 8.



12