Forţele Navale Române își desemnează „Omul anului”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Forţele Navale Române își desemnează „Omul anului”

04 Mai 2017 / 11:57 1539 accesări

Forţele Navale Române organizează Gala „Omul anului 2016” sâmbătă, 6 mai, la Constanţa, pentru a premia performanţele personalului din subordine, obţinute pe parcursul anului trecut. Evenimentul este produs în colaborare cu Societatea Română de Televiziune şi se înscrie în seria de manifestări dedicate comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostașilor români în luptele care au avut loc la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în Primul Război Mondial.

Festivitatea va fi difuzată sâmbătă, 13 mai, pe canalele TVR1 şi TVR3, şi vor fi aduse în atenţia publicului subiecte legate de activităţile desfăşurate de militarii din Forţele Navale Române pentru asigurarea securităţii în bazinul Mării Negre.

S-au înscris în concurs aproximativ 180 de militari, iar finaliştii sunt: la Secţiunea „Ofiţerul Anului 2016”, căpitan-comandorul Paul ADOCHIEI, căpitanul George-Mihai BOBOC, locotenentul Dan-Vasile CREŢU şi locotenentul Cuprian TIT; la Secţiunea „Maistrul Militar al Anului 2016” au rămas în faza de finală de jurizare maistrul militar principal Claudiu APOSTU, maistrul militar clasa a III-a George DICIANU, maistrul militar principal Gheorghe-Marius IRIMIA şi maistrul militar clasa a II-a Florin TIANU.

La Secţiunea „Soldatul profesionist al anului 2016”, finaliştii sunt caporalii clasa a III-a Alexandru BUSUIOC, Paul GHINDAR, Niculae PANAIT-POPESCU şi Emilian STOICA, iar la Secţiunea „Salariatului civil al anului”, finaliştii sunt Lucian-George ALEXIU, Dumitru ANDRESCU, Andreea CROITORU, Luiza-Liliana NEDELEA.

Ultima secţiune a concursului este dedicată persoanelor din afara MApN, care s-au implicat în diverse activităţi de promovare a Forţelor Navale Române. La această secţiune, juriul a ales următorii finalişti doamna prof. Iuliana NEGREŢ, Directorul Colegiului Tehnic de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, domnul Alexandru STOIAN, blogger, domnul Robert VEREŞ, reprezentant Hipermarket Auchan SRL şi domnul Füleki Zoltán, viceprimarul Municipiului Miercurea Ciuc.



12