Fost șef al ISU "Dobrogea", judecat pentru o licitație trucată!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Condamnat deja într-un alt dosar

Fost șef al ISU "Dobrogea", judecat pentru o licitație trucată!

Eveniment 10 Noiembrie 2015 / 17:58 1730 accesări

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Viorel Costache, fost şef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) "Dobrogea",pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (2 acte materiale). Pentru aceleași fapte au fost deferiți Justiției alți trei foști angajați ai ISU "Dobrogea" - Constantin Miroiu, fost șef al Serviciului Logistic în cadrul ISU "Dobrogea", Virgilia-Crina Ciochină, fost contabil-şef în cadrul ISU "Dobrogea", şi Vasilica Vasile, din cadrul aceluiași Serviciu Logistic, în vreme ce administratorul unei firme, Viorel Cobzariu, va fi judecat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu.

PREȚURI DE ZECE ORI MAI MARI Potrivit anchetatorilor,în perioada 2008 - 2009, în contextul realizării unor lucrări la Centrul de pregătire a scafandrilor din cadrul ISU "Dobrogea", proiect finanţat prin Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, "inculpaţii Costache Viorel, Miroiu Constantin, Ciochină Virgilia-Crina şi Vasile Vasilica, abuzând de funcţiile pe care le deţineau, au trucat licitaţia organizată în scopul menţionat mai sus, în aşa manieră încât lucrarea respectivă a fost atribuită unei firme administrate de inculpatul Cobzariu Viorel, costurile manoperei şi materialelor ridicându-se la un preţ de zece ori mai mare decât cel al pieţei", după cum se arată într-un comunicat de presă remis de DNA.

ACUZAȚII GRAVE Procurorii spun că Viorel Costache, la vremea respectivă șef al instituției constănțene, ar fi aprobat documentele de achiziţie şi ar fi decis plata lucrărilor şi a materialelor necesare la un preţ mult mai mare decât valoarea reală. "În acelaşi context, inculpatul Miroiu Constantin, în calitate de şef serviciu logistic, a avizat documentaţia de selecţie a ofertelor şi a aprobat plata lucrărilor şi materialelor pentru proiectul respectiv, iar inculpata Ciochină Virgilia-Crina, în calitate de contabil-şef, a avizat pentru control financiar preventiv propriu realizarea lucrărilor respective. Documentaţia de achiziţie a fost întocmită de inculpata Vasile Vasilica, subordonată a inculpatului Miroiu Constantin", mai spune DNA. Procurorii au mai stabilit că Viorel Cobzariu ar fi emis mai multe facturi fiscale, reprezentând contravaloarea unor lucrări neexecutate, şi a prezentat mai multe oferte de preţ din partea unor firme care nu primiseră oferte de participare la licitaţie.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa. Viorel Costache este încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, unde ispășește o pedeapsă de trei ani primită în dosarul fraudării concursului de admitere organizat de ISU "Dobrogea" în anul 2007.



12