Fotbal de clasă oferit de FC Viitorul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, etapa a 19-a

Fotbal de clasă oferit de FC Viitorul

Sport 29 Noiembrie 2015 / 14:29 651 accesări

La capătul unui meci perfect, FC Viitorul s-a impus, sâmbătă seară, pe teren propriu, în etapa a 19-a a Ligii 1, cu scorul de 4-0 (Nicoliţă 11, Fl. Tănase 32, 76, Aganovic 68), în disputa cu CS Universitatea Craiova şi a urcat din nou pe locul secund al clasamentului, la doar un punct în spatele liderului Astra Giurgiu. La conferinţa de presă de la finalul partidei, patronul şi managerul tehnic al grupării de pe litoral, Gheorghe Hagi, s-a declarat încântat de prestaţia elevilor săi. „Sunt foarte mulţumit şi nici nu am cum să nu fiu fericit, pentru că am făcut un meci extraordinar, ţinând cont că am întâlnit şi un adversar bun, una dintre cele mai bune echipe din prima ligă pe contraatac. Am creat tot timpul presiune, nu le-am dat prea mult timp să gândească jocul. Chiar dacă ne-a lipsit Mitrea, fundaşii centrali au jucat foarte bine, iar Ioan Filip a făcut un meci excelent şi l-a ţinut perfect pe Bawab. Când nu primeşti gol şi marchezi de patru ori, nu poţi decât să feliciţi jucătorii. Craiova nu a jucat bine datorită nouă, pentru că i-am sufocat cu pressing-ul şi nu le-am dat spaţiu. Am avut o posesie mare şi am deţinut tot timpul controlul. În ultimele două partide, jucasem bine, dar am avut ghinion. Ne menţinem linia noastră, tot ce am făcut în acest miniretur. Sunt fericit că i-am mulţumit pe suporterii care au venit la meci. Acesta este lucru cel mai important. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că ne aşteaptă o săptămână importantă, cu două deplasări, şi sper să rămânem la fel de conectaţi”, a spus „Regele”, adăugând că nu se gândeşte la titlul de campioană: „Ce să vorbim despre titlu? Mai sunt şapte etape din sezonul regulat şi multe puncte puse în joc. Am multă experienţă şi sunt atent, pentru că vreau să-i ţin conectaţi pe jucători. Doar dacă suntem modeşti şi ne vedem de treaba noastră, putem fi puternici”.

„PUTEM ŞI MAI MULT”

Managerul tehnic al constănţenilor este convins că echipa sa poate să joace şi mai bine şi a mărturisit că nu este interesat de ce fac contracandidatele la primele poziţii. „Nu ne interesează ce fac Steaua şi Astra. Ne uităm doar la jocul nostru. Am ajuns în postura de a depinde doar de noi. Jucăm bine, creştem de la etapă la etapă şi sper să rămânem pe aceeaşi linie. Mai avem potenţial de creştere, pentru că sunt doar cinci luni de când lucrăm în această formulă. Din iarnă vom juca şi mai bine, dar este incredibil că într-o perioadă aşa scurtă am ajuns să o facem aşa, mai ales pe partea ofensivă. În fotbal, cel mai greu lucru este să joci ofensiv şi să construieşti. Este un grup extraordinar şi echipa arată multă calitate. Am ajuns pe locul al doilea cu mulţi jucători, lipsindu-ne Cernat, pe care l-am adus în această vară şi în jurul căruia creasem toată strategia jocului nostru. A revenit şi el, şi Nicoliţă, şi astfel există şi experienţa de care aveam nevoie. Şi Boli creşte, s-a întors şi Ţîru, după ce a fost accidentat şi, chiar dacă cei tineri au mai obosit, lotul este din ce în ce mai puternic”, a declarat Hagi.

ÎMPĂCARE LA FINAL

După joc, cele două părţi au uitat de tensiunea creată de declaraţiile date înaintea partidei, iar Hagi s-a îmbrăţişat cu conducătorul clubului din Bănie, Felix Grigore, şi a discutat cordial cu antrenorul oltenilor, Emil Săndoi. „Am zis o opinie, destul de pertinentă, fără să jignesc. Tot ce am zis a fost cu bun simţ, fără să atac. Ivan este un jucător extraordinar şi chiar am vorbit cu Sandy şi mi-a zis că, împreună cu Tănase, ar face un cuplu extraordinar la echipa naţională”, a explicat fostul mare jucător.

REDNIC, TRATAT CU IRONIE

În schimb, declaraţiile date de antrenorul lui Dinamo Bucureşti, Mircea Rednic, care a insinuat că Hagi este implicat în jocuri de culise, au fost tratate cu multă ironie şi umor. „Porecla lui ca jucător era Strâmbu. Săracu este supărat că a luat cinci. Asta trebuie să-i dea de gândit. Când te bate Viitorul şi îţi dă cinci, tu, care conduci un club aşa de mare ca Dinamo, trebuia să-ţi dai demisia. Dar este greu ca el să aibă onoare. Merge înainte şi a găsit scuza că am dat golurile pe final. Păi ce, fotbalul nu se joacă 90 de minute? S-o juca vreo 70 sau 50? Dar până atunci au ajuns la poartă? I-am dominat la ei acasă, am avut 60 la sută posesie şi ei s-au apărat, au stat în jumătatea lor. Păi când te domină un club aşa de mic ca Viitorul, o echipă inventată acum, ar trebui să-ţi dea de gândit, domnule Rednic! El este Strâmbu, ce să-i faci? Dar nu-i arăt cinci. În spaniolă, se spune la manita! Rezultatul rămâne şi o să-l pună în ramă aici, la Academie. Diferenţa între el şi noi este că a adus nouă străini şi la Viitorul sunt doi străini şi nouă români! Şi i-am bătut! La meciul cu noi, Dinamo a avut unsprezece străini pe foaia de joc. Păi dacă aveţi academie bună, domnule Rednic, bagă-i pe Petre, pe Târcoveanu. Ai curaj, nu mai aduce atâţea străini! Şi nu mai pune căpitan de echipă străin, pune un român că aşa trebuie! Săracii, le-am dat gol din toate unghiurile, d-aia sunt supăraţi pe mine. Şi de la bucătărie, şi de pe culoare le-am dat. De aia este supărat, că el vedea mingea când o scotea din poartă. Ce să-i fac, dacă aşa a fost soarta, poate să o schimbe? Uită că el îmi dădea mie pase, nu eu lui! Eu am înţeles că este cel mai bun antrenor din România şi merită la naţională. Să dea Domnul, să aibă şi el şansa asta!”, a spus Hagi, râzând.

Citeşte şi:

Lecţie de fotbal predată de FC Viitorul

Tensiune înaintea partidei FC Viitorul - CS U. Craiova

FC Viitorul, egalată în prelungiri

Taguri articol


12