Fumatul în locuri publice, interzis în Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fumatul în locuri publice, interzis în Germania

Monden 03 Septembrie 2007 / 00:00 2644 accesări

Cu data de 1 septembrie, în toată Germania s-a interzis fumatul în gări, trenuri şi în clădirile oficiale. Legea pentru protecţia faţă de efectele nocive ale fumatului pasiv interzice fumatul în gări, mijloacele de transport şi în clădirile oficiale precum tribunale, fundaţii, Parlament sau agenţii de muncă. Totuşi, în 330 de gări foarte circulate pasagerii au voie să fumeze în spaţii special amenajate, semnalizate cu marcaje galbene pe podea şi cu alte simboluri speciale. Pentru suprafeţele date în închiriere sau arendă din interiorul gărilor sînt valabile în continuare reglementările regionale şi cele ale proprietarului. În urma acestei legi, vor dispărea compartimentele pentru fumători din trenuri.

În cazul încălcării flagrante a reglementării, pot urma amenzi de pînă la 1.000 de euro. Interdicţiile de a fuma la restaurant sînt în continuare de competenţa guvernelor de land. Totodată, a crescut şi vîrsta de la care tinerii pot cumpăra articole de tutungerie, de la 16 la 18 ani. La automate, începînd cu 2007, un pachet de ţigări poate fi cumpărat doar cu ajutorul unui card EC dotat cu un cip reîncărcabil, pentru a-i împiedica pe tinerii sub 16 ani să facă uz de aceste mijloace. Tot de la 1 septembrie a intrat în vigoare un amendament la legea telecomunicaţiilor, fiind introdusă obligaţia de a face cunoscute preţurile fiecărui tip de ofertă la unele servicii telefonice pentru care pînă acum nu exista această reglementare.



12