Gând rău pentru samsarii de mașini?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ba noi taxe, ba condiții care îi pun în dificultate Gând rău pentru samsarii de mașini?
Social 09 Noiembrie 2017 / 18:11 2281 accesări 1 comentariu

PSD i-a luat serios la ochi pe samsarii de mașini. Social-democrații s-au gândit la o nouă variantă care va ajuta la stoparea creşterii importului de maşini second-hand. După ce ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că mașinile vor fi taxate în funcție de gradul de poluare (o nouă taxă de mediu, cu o altă pălărie), mai mulți parlamentari din PSD au înaintat un proiect de lege care va pune bețe în roate samsarilor. Potrivit antena3.ro, persoanele fizice nu vor mai avea voie să achiziționeze mașini second-hand mai des de o dată la doi ani.

NU POȚI SĂ CUMPERI MAI MULT DE DOUĂ MAȘINI

roiectul de lege va limita numărul de autovehicule pe care le pot cumpăra persoanele fizice într-un interval de timp. Practic, dacă acest proiect de act normativ va intra în vigoare, românii vor putea să achiziționeze, o dată la doi ani, un singur autovehicul second-hand pentru folosința proprie. Pe lângă măsura amintită anterior, propunerea legislativă va permite doar persoanelor juridice să achiziționeze mașini din străinătate și să le revândă la noi în țară. Asta înseamnă că nu se pune definitiv capăt afacerilor pe care le derulează samsarii, ci ei vor fi strânși cu ușa să își facă firme în numele cărora să cumpere mașinile pe care intenționează să le revândă. Măsurile propuse în proiectul de lege au ca scop, potrivit expunerii de motive, „o colectare mai eficientă a impozitelor la bugetul de stat și eliminarea operațiunilor comerciale nefiscalizate de autovehicule second-hand achiziționate în spațiul intracomunitar și revândute în România”. Amintim că și Guvernul pregătise o lovitură pentru samsarii de mașini, însă a renunțat. Aceasta era inclusă printre modificările aduse de curând Codului Fiscal și adoptate miercuri, 8 noiembrie, printr-o Ordonanță de Urgență. Este vorba despre un impozit de 10% din veniturile obținute de cei care vindeau mai mult de trei mașini în decursul unui an. Această prevedere a fost retrasă.

CUM VA ARĂTA NOUA TAXĂ AUTO

În timp ce parlamentarii se gândesc să limiteze numărul de mașini pe care le poate achiziționa o persoană în decurs de doi ani, Ministerul Mediului se gândește la noua formă a taxei de poluare. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) va realiza un inventar al emisiilor de CO2 generate de autovehiculele înmatriculate în anul 2017, raportat la parcul auto existent la 31 decembrie 2016, iar Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului va face o evaluare a impactului asupra mediului. În grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Mediului pentru stabilirea taxei auto, au fost identificate două variante de aplicare a acesteia: fie taxarea o singură dată pe toată durata de viaţă a autovehiculului, fie o dată pe an, în funcţie de nivelul de poluare pentru tipul respectiv de autovehicul.

1 comentariu

Vero 04:41:12 / 10 Noiembrie 2017
PSD = PCR

Pai fraierilor cine crede-ti ca le inmatriculeaza care sunte-ti fraieri... masina se ia doar pe un proces verbal de mana cel mult masina nu trece niciodata in proprietatea "samsarului" ea se da de la proprietar la noul proprietar ce samsaru e fraier sa plateasca inscrieri taloane samd. Deaia au parcuri de masini sa zica ca proprietarii le-au lasat acolo si ei intocmesc acte dar de fapt masinile sunt cumparate de ei.

Adaugă comentariul tău

NOTĂ: Te rugăm să comentezi la subiect. Sunt interzise atacurile la persoană, limbajul vulgar sau tendenţios şi postarea materialelor publicitare. Încălcarea acestor norme va fi sancţionată cu ştergerea imediată a comentariului.

Ştiri recomandate

Pagina a fost generata in 0.1591 secunde