Greșelile trecutului îl ajung din urmă pe Juan Carlos

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Greșelile trecutului îl ajung din urmă pe Juan Carlos

Externe 13 Decembrie 2014 / 00:00 781 accesări

Camera Civilă a Tribunalului Suprem spaniol va examina, în 2015, două cereri de recunoaştere a paternităţii vizându-l pe fostul rege Juan Carlos. Cei zece magistraţi ai Camerei vor examina aceste cereri în luna ianuarie, a precizat o sursă informată, evocând solicitări depuse de Alberto Solá Jiménez, un spaniol, şi Ingrid Jeanne Sartiau, o belgiancă. În 2012, două tribunale civile au respins deja aceste cereri, în baza articolului 56 al Constituţiei, potrivit căruia persoana regelui este inviolabilă şi nu este supusă responsabilităţii. Această inviolabilitate nu i se mai aplică odată ce a abdicat, chiar dacă este protejat de justiţia ordinară, după ce Parlamentul a adoptat o lege care-i conferă o imunitate şi care prevede că poate să fie judecat numai de Tribunalul Suprem. Slăbit de probleme de sănătate şi afectat de scandaluri, Juan Carlos, în vârstă de 76 de ani, i-a cedat locul pe tron fiului său, Felipe al VI-lea devenind noul rege al Spaniei, la vârsta de 46 de ani. Imunitatea regală se aplică acum regelui Felipe al VI-lea, reginei Letizia şi moştenitoarei tronului, infanta Leonor.

Presa scrie că belgianca Ingrid Jeanne Satiau şi Alberto Solá Jiménez au decis să depună o cerere de recunoaştere în Spania, după ce au efectuat teste ADN care arată că sunt frate şi soră în proporţie de 91%. Ingrid Jeanne Satiau Satiau a început să ancheteze asupra acestei ipoteze după ce mama sa i-a spus într-o zi, văzându-l pe regele Spaniei la televizor, ”acest bărbat este tatăl tău”. Făcând cercetări, s-a întâlnit cu Alberto Solá Jiménez, un copil adoptat, care revendică paternitatea regelui. Acesta a declarat că mama sa biologică, fiica unui bancher cunoscut din Barcelona, a avut o relaţie cu regele Juan Carlos.

MAI PUȚINE TENTAȚII Urcat pe tronul țării în acest an, regele Felipe al Vl-lea este foarte hotărât să nu repete greșelile personale ale tatălui său, dar și comportamentul cumnatului său Inaki Urdangarin. Nu numai că este dedicat familiei sale și nu a acceptat să locuiască separat de soție, regina Letizia și cele două fiice ale lor, dar a semnat și o lege prin care interzice membrilor familiei sale să mai accepte orice fel de cadouri. Familia regală a Spaniei are interzis la cadourile de lux sau diversele favoruri din partea companiilor, fiind admise numai acțiuni și obiecte de protocol fără valoare comercială. Sora sa, infanta Cristina, și soțul ei, Inaki Urdangarin, sunt judecați într-un proces fără precedent în Spania, fiind acuzați de deturnare de fonduri estimate la circa 18 milioane de euro printr-o fundație pe care o controlau.

Nu numai acest scandal clatină tronul Spaniei. Aspirațiile de independență ale bascilor și catalanilor devin tot mai greu de stăpânit. Regele Felipe al VI-lea al Spaniei a lăudat în Catalonia meritele unităţii, cu ocazia primului său discurs susţinut în regiune de la organizarea votului simbolic pe tema independenţei. ”Nu putem permite slăbirea sau divizarea, deoarece lumea avansează mai mult spre integrare, o consecinţă tot mai mare a interdependenţei care ne defineşte societăţile şi economiile”, a afirmat monarhul, cu ocazia unui discurs susţinut în faţa liderilor catalani. Regele, aflat la putere din luna iunie, s-a exprimat şi în faţa lui Artur Mas, preşedintele Cataloniei, care a anunţat, la sfârşitul lunii noiembrie, o foaie de parcurs pe care doreşte să o urmeze pentru a duce această puternică regiune din nord-estul Spaniei spre independenţă, începând din 2016. ”Mai mult ca oricând trebuie să ne unim forţele şi strategiile”, a afirmat regele Felipe al VI-lea, subliniind, totodată, necesitatea spiritului de cooperare şi solidaritate.

Pe 9 noiembrie, 1,9 milioane de catalani au votat în cadrul unei consultări simbolice în favoarea independenţei regiunii de 7,5 milioane de locuitori. Înainte de intervenţia regelui spaniol, preşedintele catalan i-a urat bun venit, fără a aborda subiectul polemic. Regele Felipe al Vl-lea, care s-a exprimat şi în catalană, a apărat Constituţia spaniolă, în baza căreia sunt repartizate atribuţiile între puterea centrală şi regiuni, dând asigurări că aceasta va garanta, de asemenea, diversitatea culturală, teritorială şi politică a țării.

Taguri articol


12