Gruparea teroristă Abu Sayyaf a încasat șapte milioane de euro din răscumpărări

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Gruparea teroristă Abu Sayyaf a încasat șapte milioane de euro din răscumpărări

Externe 27 Octombrie 2016 / 18:04 1303 accesări

Mişcarea islamistă filipineză Abu Sayyaf, care are legături cu reţelele teroriste Stat Islamic şi Al-Qaida, a încasat aproximativ șapte milioane de euro, în primele şase luni ale anului, pentru răscumpărarea persoanelor răpite, informează ABC News. Deşi ofensivele militare filipineze asupra mişcării Abu Sayyaf au redus numărul militanţilor islamişti, gruparea rămâne în continuare capabilă de lansarea unor atacuri teroriste. Numărul militanţilor a scăzut de la 506 la 481, din cauza ofensivelor Guvernului, în prima jumătate a anului, dar cu toate acestea, Abu Sayyaf a întreprins în aceeaşi perioadă 32 de atacuri cu bombă. În ciuda asalturilor militare constante, Abu Sayyaf a reuşit să întreprindă o serie de antrenamente teroriste.

Preşedintele filipinez, Rodrigo Duterte, a ordonat trupelor militare distrugerea mişcării islamiste, cunoscută pentru brutalitatea şi legăturile cu militanţi străini. Atacurile efectuate de Abu Sayyaf asupra remorcherelor străine şi răpirile echipajelor din Malaezia şi Indonezia au crescut nivelul de securitate al statelor în cauză, ai căror oficiali au încercat să schiţeze o strategie de a proteja navele comerciale şi care transportă pasageri. Sumele de bani primite de aceştia au reprezentat răscumpărarea cerută pentru eliberarea a 14 indonezieni, 4 malaezieni şi o filipineză, Marites Flor, care a fost răpită împreună cu doi canadieni şi un norvegian. Oficialii filipinezi au declarat însă că pentru eliberarea lui Flor Marites nu a fost plătită niciun fel de răscumpărare. Militanţii i-au decapitat pe cei doi canadieni, din cauza eşuării tratativelor de răscumpărare. Guvernul canadian nu plăteşte răscumpărări pentru a descuraja răpirile similare. Ostaticul norvegian a fost eliberat în luna septembrie, după ce a fost ţinut un an în captivitate şi a fost ameninţat în mod constant cu decapitarea. Duterte a sugerat că pentru răscumpărarea acestuia s-ar fi plătit aproximativ un milion de euro.



12