Halep a anunţat că nu are nevoie de operaţie la genunchi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Halep a anunţat că nu are nevoie de operaţie la genunchi

12 Februarie 2017 / 14:28 1351 accesări

Jucătoarea de tenis Simona Halep, aflată pe locul 4 WTA, a anunţat că accidentarea la genunchi, din cauza căreia nu poate să evolueze în confruntarea România - Belgia din Fed Cup, nu necesită intervenţie chirurgicală.

"Este exclus să mă operez", a fost răspunsul scurt oferit de Simona Halep, duminică, pentru DigiSport.

Halep a evoluat ultima dată la turneul de la Sankt Petersburg. După un prim meci câştigat, a patra jucătoare a lumii a abandonat în runda sferturilor de finală, după ce accidentarea la genunchi, care i-a pus probleme şi la Australian Open, a recidivat.

Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, a jucat patru meciuri la simplu în 2017, dintre care a câştigat două. La dublu, Halep a disputat o partidă alături de Monica Niculescu, la turneul de la Shenzhen, pierdută în două seturi.

Taguri articol


12