H&M încheie anul la Constanța cu a 52-a deschidere de magazin din România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

H&M încheie anul la Constanța cu a 52-a deschidere de magazin din România

- Noua unitate oferă aproape 2.000 mp pentru shoppingul în familie
Economie 29 Noiembrie 2016 / 08:39 2091 accesări

Sfârșitul anului 2016 aduce o extindere a mixului de magazine de fashion în centrul comercial Tomis Mall, odată cu inaugurarea noului magazin al retailerului vestimentar suedez H&M.

Noul magazin, ce oferă vizitatorilor peste 1.900 mp destinați shoppingului și colecții pentru toate vârstele, se deschide în data de 1 decembrie, de la ora 11.00. Pentru a marca acest moment, special în ziua deschiderii, clienții primesc reducere de 20% pentru orice cumpărături mai mari de 100 lei. În același timp, primii 50 de clienți care intră în magazin primesc câte un card de cumpărături în valoare de 50 lei. De asemenea, pentru primul weekend și săptămâna ce urmează deschiderii, clienții sunt așteptați cu și mai multe surprize și reduceri ce pot fi descoperite la fața locului.

„Suntem încântați că extindem variantele pentru clienții care caută cea mai bună opțiune de shopping vestimentar. În prezent, segmentele de fashion și food & entertainment alcătuiesc cea mai mare parte a mixului realizat pentru Tomis Mall, din dorința de a urma tendințele în retail și a oferi clienților cele mai populare alegeri cât mai aproape de locuință și biroul lor. Mizăm pe un trafic în creștere ca urmare a consolidării segmentului de fashion și popularității de care se bucură brandul Tomis Mall în Constanța. Deschiderea H&M în cadrul Tomis Mall evidențiază asocierea a două branduri iubite de constănțeni, ce vor aduce împreună opțiuni interesante pentru cei aflați la cumpărături. Prioritățile noastre pentru perioada următoare vor continua cu realinierea și extinderea mixului de chiriași, strategie pe care am implementat-o cu succes la acest sfârșit de an”, a declarat Irina Albu, directorul comercial al Tomis S.A., proprietarul Tomis Mall.

Taguri articol


12