„Imigranţii care vin în Europa sunt egoişti şi laşi“

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Imigranţii care vin în Europa sunt egoişti şi laşi“

Externe 05 Mai 2016 / 17:55 994 accesări

În scandalul interminabil al refugiaților care poposesc cu mic, cu mare în Europa există și politicieni mai vocali, care spun lucrurilor pe nume, chiar dacă inflamează fariseii din vârful ierarhiei care, de altfel, ne-au și pricopsit cu invazia musulmană din ultimul an. Din categoria celor care spun ce gândesc, câtă vreme acest lucru le aduce și capital electoral, se numără și Frederic Boccaletti, un lider regional al formațiunii naționaliste franceze Frontul Național. Acesta a declarat joi că ”imigranţii extracomunitari care vin în Europa sunt animaţi de un egoism exacerbat, dublat de o laşitate ruşinoasă. Însă, cel mai adesea, aceşti oameni sunt prezentaţi de presă ca fiind victime sau eroi, deşi ei sunt egoişti. Cine şi-ar părăsi ţara aflată în război, abandonând părinţii, soţiile şi copiii?!”, a argumentat el.

La rândul său, prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans, a declarat că ”criza migrației a făcut ca Regulamentul de la Dublin, ce reglementează procedura azilului în UE, să arate precum personajul Jon Snow din serialul ”Urzeala tronurilor”, înjunghiat pe o masă și mort de câteva zile. Modificarea Regulamentului de la Dublin este vitală, deoarece acesta nu a fost conceput pentru a gestiona numărul mare de refugiați care ajung în UE din Siria și din alte zone de conflict”. Timmermans a făcut această afirmaţie în cadrul unei conferințe de presă la Bruxelles, organizată pe tema reformelor necesare în ceea ce priveşte regulamentul UE privind migraţia, aceste reforme incluzând sancționarea statelor care nu acceptă refugiați.

Statele UE ar putea fi sancţionate cu până la 250.000 de euro pentru fiecare imigrant pe care refuză să-l primească, potrivit unei noi propuneri a Comisiei Europene.

În conformitate cu Regulamentul de la Dublin, țara în care un solicitant de azil își depune prima oară cererea este responsabilă de procesarea acesteia. Însă acest sistem s-a dovedit a fi ineficient sub presiunea crizei migrației și în contextul refuzului statelor membre de a reloca refugiații în interiorul blocului comunitar, au spus Timmermans și comisarul european pentru Migrație, Dmitris Avramopoulos. Statele UE s-au angajat să primească 66.400 de refugiați, ale căror cereri de azil au fost aprobate în Grecia, însă numai 500 de persoane au fost relocate. ”Vechiul Regulament de la Dublin este mort“, a spus Avramopoulos. ”Aş spune că a fost ucis de această presiune fără precedent. Atunci când Regulamentul de la Dublin a fost adoptat, situaţia era total diferită faţă de ceea ce se întâmplă astăzi. Ştiu că vor exista mereu state membre care nu agreează ideea de a împărtăşi responsabilităţi şi nici sistemul automat de distribuire a cotelor de imigranţi, dar Regulamentul de la Dublin nu funcţionează deoarece statele membre au fost lăsate de capul lor. Motivul pentru care, în mare parte, Grecia şi Italia nu au făcut ce trebuia este că aceste ţări au cerut ajutor şi nu au primit niciun alt răspuns decât invocarea Regulamentului de la Dublin, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că li s-a comunicat că trebuie să se descurce singure", a continuat reprezentantul CE.

Timmermans a respins sugestiile potrivit cărora suma de 250.000 de euro, pe care ar trebui să o achite statele UE pentru fiecare refugiat pe care refuză să îl primească, ar fi mită sau o formă de pedeapsă. Comisia a numit această sancţiune ”plată de solidaritate”. Acesta a mai spus că plata se va face doar în "cazuri excepţionale".

Taguri articol


12