Încă o condamnare pentru Dănuţ Căpăţînă, fost manager al SCJU Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
7 ani şi 8 luni de PUȘCĂRIE

Încă o condamnare pentru Dănuţ Căpăţînă, fost manager al SCJU Constanţa

Justiție 20 Octombrie 2017 / 21:13 3688 accesări

Fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Constanţa, într-un nou dosar, la doi ani şi trei luni pentru abuz în serviciu în formă continuată şi nouă luni pentru conflict de interese în formă continuată. Instanţa a contopit această pedeapsă cu cea primită în vara acestui an din partea Curţii de Apel Bucureşti, într-un alt dosar, astfel că el trebuie să execute o pedeapsă totală de 7 ani şi 8 luni de închisoare, scrie news.ro.

Tribunalul Constanţa a pronunţat, vineri, sentinţa într-un dosar în care Dănuţ Căpăţînă a fost judecat că a încheiat contracte cu o societate pe care o controla prin intermediul fostei soţii şi ar fi prejudiciat Spitalul Judeţean Constanţa cu peste două milioane de lei.

Instanţa l-a condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată şi la nouă luni pentru conflict de interese în formă continuată.

De asemenea, instanţa a contopit pedeapsa cu cea primită în vara acestui an într-un alt dosar, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de închisoare.

Totodată, Tribunalul Constanţa i-a interzis lui Dănuţ Căpăţînă să fie ales în funcţii publice, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, să-şi exercite profesia sau să ocupe o funcţie de conducere pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei.

Instanţa a mai decis să deducă din pedeapsa închisorii perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 18 mai 2016 şi până la 6 octombrie 2016, precum şi perioada executată în cazul sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti, de la data de 5 iulie 2017 până în prezent. Tribunalul Constanţa a hotărât ca societatea Mara Investcom SRL Constanţa, inculpată în dosar, să plătească o amendă penală de 150.000 de lei, iar împreună cu fostul manager să achite peste două milioane de lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, reprezentând despăgubiri civile.

Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa în termen de 10 zile de la comunicare. În luna octombrie 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dănuţ Căpăţînă, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru abuz în serviciu formă continuată şi pentru conflict de interese în formă continuată, dar şi a firmei SC Mara Investcom SRL, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Dănuţ Căpăţînă a condus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa din 2009 şi până în mai 2016.

Citește și:

13 ani de închisoare pentru Dănuț Căpățînă, fost manager al SCJU Constanța

Dănuț Căpățînă a ieșit din arest!

Dănuț Căpățînă, condamnat la patru ani și patru luni de închisoare!



12