Incendiu într-un bloc din Constanța. Fumul a ajuns până la etajul patru!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiu într-un bloc din Constanța. Fumul a ajuns până la etajul patru!

Eveniment 07 Decembrie 2017 / 21:37 3407 accesări

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ din Constanța au fost solicitați joi seară să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat într-un bloc de pe Aleea Nalbei din Constanța.

Incendiul a cuprins un apartament situat la etajul I al blocului iar fumul s-a extins până la etajul al patrulea.

Cinci persoane au fost evacuate de cei de la ISU și asistate medical la fața locului, unde s-au deplasat cinci ambulanțe, trei de la Serviciul de Ambulanță Județean și două echipaje SMURD. Incendiul a fost lichidat în scurt timp și s-au luat măsuri pentru scoaterea bunurilor din apartamentul respectiv. Toate persoanele care se aflau în bloc la ora izbucnirii incendiului s-au autoevacuat.

FILMUL EVENIMENTULUI

Trecuse de ora 20.00, când în apartamentul de la primul etaj a izbucnit un incendiu care s-a propagat rapid. Proprietarul a sunat la 112, dar până la sosirea pompierilor, scara era inundată cu fum. Din cauza fumului gros, locatarii din bloc au fost nevoiți să iasă de urgență. Cinci persoane care nu s-au putut deplasa singure, au fost scoase din locuințe de pompieri și au primit asistență medicală. După aproape trei ore, pompierii au reușit să stingă incendiul care s-a soldat cu pagube materiale. Prima cauză a incendiului, luată în calcul de pompieri, o reprezintă un surtcircuit electric.

Proprietarul apartamentului în care a izbucnit focul susține că i-a fost distrusă o colecție de discuri.



12