Întâlnire secretă între Trump şi Putin la G20? Casa Albă neagă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întâlnire secretă între Trump şi Putin la G20? Casa Albă neagă

Externe 19 Iulie 2017 / 17:08 683 accesări

Preşedintele american, Donald Trump, s-a întâlnit de două ori cu liderul rus, Vladimir Putin, şi nu doar o dată, aşa cum se anunţase. La această a doua întrevedere a participat doar un translator rus. Dezvăluirile apărute în presă abia acum sunt confirmate de Casa Albă, care le-a dezminţit constant. La un moment dat, în timpul unei cine din timpul reuniunilor G20 de la Hamburg, Trump şi Putin s-au ridicat de la masă şi s-au retras pentru o întâlnire privată. Deja discutaseră timp de două ore într-o reuniune bilaterală oficială.

A doua întrevedere a fost însă mult mai personală. Casa Albă recunoaşte acum că în afară de cei doi preşedinţi a participat doar translatorul rus, pentru că cel american de la G20 nu ştia ruseşte. Astfel, chiar preşedintele Trump le-ar fi povestit apoi consilierilor săi ce a discutat. “Niciodată, în cariera mea de consilier politic, nu am văzut două ţări importante cu o constelaţie de interese naţionale atât de diferite, în timp ce liderii lor par să facă tot posibilul să „dea bine" şi să fie apropiaţi. Asta nu înţelege lumea!”, spune Ian Bremmer, directorul firmei de consultanţă Eurasia Group. Politologul Ian Bremmer a fost cel de la care a pornit informaţia despre întâlnirea celor doi - el a dezvăluit-o iniţial într-un mail adresat clienţilor săi, care a ajuns la presă. Iniţial, Casa Albă a dezminţit ferm întrevederea. Acum, Donald Trump a răspuns, ca de obicei, pe Twitter: cea de-a doua întâlnire cu Putin este o ştire falsă şi bolnavă, scrie el. Preşedintele american afirmă că despre cina festivă ştia toată presa şi acuză jurnaliştii că transformă un dineu într-o conspiraţie.

Taguri articol


12