Iohannis și USR confiscă protestele împotriva grațierii și amnistiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iohannis și USR confiscă protestele împotriva grațierii și amnistiei

Politică 22 Ianuarie 2017 / 18:23 3572 accesări

Protestatarii au ieșit în stradă și la Constanța

Protestatarii au ieșit în stradă și la Constanța

Protestatarii au ieșit în stradă și la Constanța

Protestatarii au ieșit în stradă și la Constanța

Protestatarii au ieșit în stradă și la Constanța

Protestatarii au ieșit în stradă și la Constanța

Mii de oameni s-au strâns, duminică, în Piaţa Universităţii din Capitală pentru a protesta faţă de proiectele de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor. Numărul protestatarilor este în creştere, aceştia urmând să se îndrepte către Palatul Victoria.

S-a înregistrat și o premieră: Președintele s-a alăturat protestelor care sunt îndreptate împotriva unor proiecte legislative aflate în dezbatere publică, într-o încercare disperată de a-și reface imaginea publică răvășită în ultimul an de propriile acțiuni politice și publice. Și partidul parlamentar USR, care are mijloace de exprimare în cadrul procesului legislativ, a optat tot pentru joc de imagine și încearcă asiduu să câștige capital instigând la mișcări de stradă pentru a profita de pe urma lor.

Se încearcă, oare o nouă schimbare de Guvern? Pe fondul unor proiecte legislative aflate în dezbatere publică, pentru faptul că actorii implicați legislativ nu mai dialoghează instituțional ci preferă să instige la protest pentru a-l confisca politic?

Au fost chiar voci care au acuzat că participarea lui Iohannis la un protest neautorizat, comasată cu instigarea la sancționarea Guvernului pentru acte care NU au fost adoptate și se află în stadiul de dezbatere s-ar putea întoarce împotriva șefului statului, care ar putea fi acuzat de tentativă de lovitură de stat și, eventual, suspendat.

"Protestez faţă de legile amnistiei şi graţierii, ordonanţelor. În primul rând, sunt luate pe fugă, prin OUG şi nu prin Parlament şi nu consider că este normal să fie amnistiate anumite persoane. Cu siguranţă sunt în folosul politicienilor. Guvernanţii să guverneze pentru oameni, nu pentru ei", spune Horațiu. "Prostestez faţa de încălcările democraţiei şi a libertăţii pe care am câştigat-o cu atâta durere şi după atâţia ani de comunism. Nu aşa se dau propuneri legislative, astea sunt, evident, nişte propuneri date cu dedicaţie. Sunt doar pentru oamenii penali, unii în puşcărie, alţii care urmează să meargă în puşcărie. Nu asta este libertatea şi democraţia de pe care am câştigat-o şi visat-o. Suntem în pragul de a o pierde. Democraţia nu este un bun care o să rămână pentru ai noştri, dacă nu o protejăm. Aşteptările mele sunt exact alea pe care le-au scris în proiectele de guvernare, dacă au promis trei mii de spitale si de dispensare şi de şcoli, să le facă", a declarat Loredana. "Protestez pentru democraţie şi împotriva celor două proiecte. Nu se face peste noapte şi nu se minte pentru aşa ceva. Oricine vrea şi poate să se informeze câtuşi de puţin îşi dă seama. Imediat. Manipulările sunt simple, prind", susţine un participant la protest. "Protestez pentru legile care se dau numai în folosul politicienilor. Nu se dă nimic să ne dezvoltăm pe 10-15-20 de ani. Vor să îi graţieze pe toţi care au furat. Legea graţierii e făcută în favoarea lor. Cică sunt puşcăriile pline. Pai cât să graţieze, ca să fie goale?! Suntem cu ochii pe ei", este de părere Mihai.

KLAUS IOHANNIS, LA PROTESTUL DIN CENTRUL CAPITALEI

Preşedintele României a ajuns, în jurul orei 18.15, în Piaţa Universităţii, unde s-au strâns mii de oameni. Proiectele de Ordonanțe de Urgență privind grațierea și modificarea Codurilor penale sunt "neavenite, inacceptabile şi par a fi făcute cu dedicație, o spun cele mai autorizate voci din Justiție", a scris vineri, pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis.

Iohannis a spus că "sunt suficiente argumente care să determine Guvernul să retragă aceste Ordonanțe de Urgenţă". Şeful statului, îmbrăcat cu o geacă roşie, s-a plimbat prin mulţime, salutând oamenii, care l-au întâmpinat cu aplauze. El a declarat că a venit la mitingul din Piaţa Universităţii pentru a-şi exprima indignarea faţă de faptul că ''o gaşcă de oameni politici cu probleme penale'' vrea să slăbească statul de drept. ''O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia, să slăbească statul de drept, ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia ca zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii sunt, pe bună dreptate, indignaţi'', a spus Iohannis.

Şeful statului a stat în jur de 15 minute la miting, unde a fost întâmpinat cu aplauze. Oamenii au strigat ''Iohannis e cu noi!''.

JANDARMII DIN CAPITALĂ, MOBILIZAȚI SĂ ASIGURE ORDINEA PUBLICĂ LA PROTEST

Jandarmii au fost mobilizați duminică să asigure ordinea publică pe parcursul protestului organizat în Piața Universității, a declarat Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

El a precizat că protestarii au blocat circulația pe bulevardul Magheru, între Piața Universității și Piața Victoriei, subliniind că deocamdată nu se cunosc intențiile acestora. Jandarmeria Capitalei a precizat că protestul din Bucureşti, la care s-au adunat aproximativ 15.000 de persoane până la ora 20.00, nu a fost declarat conform prevederilor legale, fiind organizat pe reţelele de socializare.

Potrivit legii, astfel de acţiuni se anunţă la primărie cu trei zile înainte de a avea loc. "Protestul nu a fost declarat conform prevederilor legale. A fost organizat pe reţelele de socializare", a mai declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei.

MANIFESTAȚII SIMILARE ȘI LA CONSTANȚA

În solidar cu protestatarii din Capitală, aproximativ 300 de constănțeni s-au adunat în fața prefecturii, scandând lozinci antiguvernamentale.

Protestatarii strigau lozinci precum: „Dragnea, nu uita, asta nu e ţara ta!”, „Jos corupţia!”, „Vrem dreptate!”, „Jos mafia!”, „Fără amnistie. Vă vrem la puşcărie!”. De asemenea, mulți dintre cei prezenți au venit cu pancarte pe care scrie: „Şi cei care muncesc au drepturi” și „În democraţie, hoţii stau la puşcărie”. De asemenea, oamenii scandează împotriva PSD, a președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, și împotriva Guvernului Grindeanu.

"Vrem justiţie, nu corupţie”, "Hoţii la puşcărie”, "DNA să vină să vă ia”, "Hoţii, hoţii” și "La închisoare, nu la guvernare”, mai strigă protestatarii de la Constanţa. În jurul orei 19.00, ei au plecat în marș pe bulevardele din centrul Constanței.

PROTESTE ÎN MAI MULTE ORAȘE DIN ȚARĂ

Peste 1.000 de persoane au ieşit în stradă să protesteze şi la Sibiu faţă de proiectele de ordonanțe de urgență privind graţierea şi modificările Codului penal, unul dintre participanţi aducând o coroană funerară inscripţionată "Amnistie şi graţiere".Proteste au loc şi la Arad, Craiova şi Timişoara.

În Piaţa Revoluţiei din centrul Aradului au ieşit peste două sute de persoane, între care mai multe mămici cu copii în braţe. La Arad oamenii au pancarte cu mesaje precum "DNA să vină să vă ia", "Fără legi cu dedicaţie" sau "În democraţie hoţii stau la puşcărie".

Aproximativ opt sute de persoane s-au adunat în Piaţa Victoriei din Timişoara, protestul fiind autorizat. Organizatorii au citit în faţa mulţimii o petiţie pentru consolidarea statului de drept, adresată Guvernului, în care solicită să nu treacă proiectele de ordonanțe de urgență privind graţierea şi modificările Codului penal, ci să găsească alternative.

Timişorenii au pancarte cu mesaje precum "Spunem <Nu> graţierii" sau "Vă rugăm să ne scuzaţi, noi protestăm, voi furaţi". De asemenea, ei strigă "Hoţii" şi "DNA să vină să vă ia".

La Craiova, aproximativ o sută de persoane s-au strâns în Piața "Mihai Viteazul”. Unii dintre ei purtau pancarte cu mesaje precum: "În democrație hoții stau la pușcărie” sau "Nu amnistiei și grațierii”. Între protestatari se aflau mai mulți membri de la USR și PNL.

Aproape o sută de suceveni au protestat, duminică seara, în fața Palatului Administrativ din Suceava, scandând "Vrem pușcării, nu aministii”.

Peste 2.000 de oameni au ieșit în stradă, duminică, și la Cluj-Napoca, scandând "Ruşine să vă fie, în democraţie hoţii stau la puşcărie". Proteste similare au loc în mai multe oraşe. Manifestanții s-au strâns în Piaţa Unirii, având pancarde cu mesaje precum: "Nu graţiere, nu amnistie", "Spunem <nu> graţierii", "PSD nu uita, ţara asta nu-i a ta", "Vrem justiţie, nu corupţie" şi "Legea-i lege pentru toţi, nu-i făcută pentru hoţi". Oamenii scandează "Demisia", "Jos Ciorbea", "Ruşine să vă fie, în democraţie hoţii stau la puşcărie" sau "Dragnea nu uita, va veni şi vremea ta".

A CINCEA ZI DE PROTESTE

Protestele au început în ţară după ce Ministerul Justiției a pus în dezbatere publică două ordonanțe de urgență, una privind grațierea, cealaltă privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Proiectul de ordonanță de urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracțiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunțul se poate face la cel mult șase luni de la comiterea faptelor iar neglijența în serviciu a fost abrogată.

Ordonanța privind grațierea prevede grațierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani și înjumătățirea pedepsei pentru deținuții care au 60 de ani, femei însărcinate și a celor care au copii de până în 5 ani în întreținere.

PROTESTATARII DIN CAPITALĂ S-AU ÎNDREPTAT SPRE SEDIUL PSD

Peste 15.000 de oameni din Capitală care protestează faţă proiectele de OUG privind justiţia se îndreaptă către sediul PSD, după ce timp de câteva minute au scandat în faţa Guvernului. Protestatarii s-au strâns în Piaţa Universităţii, acolo unde a mers şi Klaus Iohannis.

PROTESTUL DIN BUCUREȘTI S-A ÎNCHEIAT. ÎN JUR DE 15.000 DE OAMENI AU PROTESTAT LA GUVERN, PSD ŞI ALDE

Protestul din Capitală s-a încheiat în jurul orei 22.00, 15.000 de oameni protestând în faţa Guvernului şi în faţa sediilor PSD şi ALDE. Oamenii au mers în marş de la Piaţa Universităţii până la sediul Guvernului. Ulterior, au plecat către sediul PSD. Aceştia au ajuns în faţa sediului PSD, clădirea fiind păzită de jandarmi. De acolo au plecat către sediul ALDE.

Protestatarii au scandat împotriva PSD şi a Guvernului.



12