Iranul a montat rachete S-300 în zona unui complex nuclear

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iranul a montat rachete S-300 în zona unui complex nuclear

Externe 29 August 2016 / 15:30 458 accesări

Iranul a instalat sistemele de rachete S-300 în zona complexului de purificare a uraniului de la Fordow, relatează televiziunea de stat iraniană şi agenţia Tasnim. ”Prioritatea noastră este protejarea instalaţiilor nucleare în orice circumstanţe”, a declarat generalul Farzad Esmaili, comandantul Gardienilor Revoluţiei. Televiziunea publică iraniană a prezentat, în premieră, imagini cu sistemele de rachetă S300-PMU2, achiziţionate din Rusia. În cadrul acordului nuclear cu Grupul P5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, China, Rusia şi Germania), Iranul a anunţat suspendarea activităţilor de îmbogăţire a uraniului în complexul subteran de la Fordow, situat la sud de Teheran. Rusia a livrat Iranului recent sisteme de rachete antiaeriene S-300.

Pe de altă parte, armata Iranului a anunțat că a depistat o dronă militară americană în spaţiul aerian al ţării, venind dinspre Afganistan, aparatul de recunoaştere părăsind zona, după avertismente. Potrivit autorităţilor iraniene, drona era de recunoaştere şi părea să fi fost programată să pătrundă în spaţiul aerian al Iranului. Deocamdată, SUA nu au comentat incidentul.



12