”Islamul ar trebui predat în școlile din Germania, pentru a preveni radicalizarea”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Un episcop... tolerant

”Islamul ar trebui predat în școlile din Germania, pentru a preveni radicalizarea”

Externe 29 Mai 2016 / 07:45 805 accesări

Episcopul Heinrich Bedford-Strohm

Episcopul Heinrich Bedford-Strohm

Islamizarea Europei continuă, căpătând forme dintre cele mai bizare, de la orele diferite de mers la piscină în funcție de sex de prin țările nordice, afișele cu recomandarea de a nu face baie în piscină cu toate hainele pe tine, dedicate musulmancelor ajunse în Cehia și, mai nou, până la cursuri obligatorii de Islam în toate școlile din Germania. După entuziasmul bunului samaritean manifestat în prima etapă a sosirii imigranților pe bătrânul continent, Papa a recunoscut că asistăm la o invazie musulmană în Europa, numai că nu toți creștinii au vederea și mintea la fel de ageră ca Sfântul Părinte.

Heinrich Bedford-Strohm, episcopul bavarez al Bisericii Luterane a declarat că Islamul ar trebui predat în toate școlile din Germania, pentru a ajuta la ”imunizarea” elevilor în fața tendințelor de radicalizare. Totodată, episcopul a lansat și un apel la organizațiile musulmane active pe teritoriul Germaniei pentru a se ocupa de această chestiune a introducerii orelor despre islam în școli. ”Introducerea orelor de predare extensivă a Islamului în toate școlile germane ar feri tinerii musulmani de tentațiile fundamentaliste, oferindu-le oportunitatea de a se familiariza cu tradițiile lor religioase”, a explicat Heinrich Bedford-Strohm într-un interviu acordat publicației ”Heilbronne Stimme”, citat de Russia Today. Atât guvernanții și politicienii, cât și comunitățile religioase ar trebui să aibă un rol central în introducerea Islamului ca obiect de studiu în toate școlile din Germania, susține episcopul. ”Aș vrea ca musulmanii din Germania să aibă o comunicare perfectă cu statul, asumându-și responsabilitatea educării în școli așa cum și creștinii fac asta”, a mai adăugat episcopul. Acesta a mers mai departe cu ideea... islamizării școlilor germane, sugerând că și universitățile publice din Germania ar trebui să înființeze facultăți pentru studierea Islamului, ajutând la promovarea principiilor fundamentale ale acestei religii, precum toleranța. ”Toleranța, libertatea religioasă și libertatea conștiinței trebuie să se aplice tuturor oamenilor, indiferent de credință. Aceste principii pot fi mult mai bine respectate dacă introducem religia ca parte a educației publice”, a explicat episcopul.

Propunerea formulată de epsicopul bavarez se adaugă dezbaterii încinse asupra rolului Islamului în societatea germană, declanșată de valul fără precedent de imigranți musulmani care a luat cu asalt țara, începând de anul trecut. Potrivit ultimelor date statistice, numărul musulmanilor este într-o creștere accentuată și rapidă în Germania, în schimb, creștinii se cam împuținează. Potrivit unui studiu realizat în anul 2015 de Pew Research Center, populația musulmană a crescut considerabil la nivel european, de la 4% în 1990 la 6% în 2010. Această tendință se așteaptă să se mențină și chiar să se accentueze până în anul 2030, când musulmanii ar urma să reprezinte opt procente din numărul total al europenilor. Politicienii extremiști din AfD, partidul antiimigrație Alternativa pentru Germania sau din mișcarea PEGIDA susțin că musulmanii nu au fost și nu vor fi niciodată parte a societății germane, propunând o interzicere a moscheilor pe teritoriul Germaniei, pentru a preveni ceea ce ei numesc ”o ocupare pe termen lung a pământului german”. Această atitudine extremistă este cel mai bine reflectată în cartea ”Germania se abolește pe sine”, semnată de fostul șef al Deutsche Bundesbank, Thilo Sarrazin, care avertizează că populația germană poate fi foarte ușor copleșită și chiar depășită numeric de musulmani, pe parcursul a două generații, iar musulmanii au un nivel mai redus de inteligență.

Există însă și voci care susțin că Guvernul ar trebui să influențeze musulmanii cu o... versiune germană a Islamului, bazată pe principii democratice, pluralism și respectarea legilor. Propuneri avansate recent de această tabără a... toleranților idealiști, aș spune eu, constau în ”antrenarea” imamilor și a liderilor religioși locali să susțină toate predicile în limba germană. Germania are cea mai mare comunitate musulmană din Europa, după Franța, numărând circa 3.5 milioane de suflete. Până acum, educația islamică le-a fost oferită copiilor musulmani doar prin proiecte de voluntariat, în diverse landuri germane, însă acestea au declanșat ample controverse publice.

Taguri articol


12