Istoricul Virgil Coman, declarat cetățean de onoare al municipiului Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Istoricul Virgil Coman, declarat cetățean de onoare al municipiului Constanța

Administrație 31 August 2016 / 12:49 805 accesări

După ce a fost declarat, oficial, cetățean de onoare al județului Constanța, istoricul Virgil Coman a devenit, oficial, și cetățean de onoare al municipiului reședință de județ. Din păcate, distincția i-a fost acordată post-mortem, miercuri, în prima ședință a Consiliului Municipal Constanța de după decesul său fulgerător. În cadrul întrunirii a fost ținut un moment de reculegere în memoria marelui istoric al Dobrogei, care a murit la vârsta de doar 42 de ani, în urma unui infarct. Pentru câteva minute, aleșii au lăsat disputele politice și conflictele lumești și i-au adus un omagiu celui ce a fost Virgil Coman, unul dintre cei mai mari istorici ai Dobrogei și fost șef al Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale. În numele istoricului, distincția a primit-o soția îndoliată a lui Virgil Coman. Amintim că istoricul Virgil Coman a murit în seara de 5 august, într-o librărie constănțeană, în timpul unei lansări de carte. Imediat după ce a ținut un discurs despre volumul proaspăt lansat, istoricului i s-a făcut rău și a căzut sub ochii prietenilor și celorlalte persoane prezente la eveniment. Medicii au concluzionat că un infarct l-a răpus pe cel care a fost unul dintre cei mai mari istorici ai Dobrogei. Imediat după decesul său, un grup de jurnaliști constănțeni a propus autorităților locale (Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța) să îi acorde lui Virgil Coman titlul de cetățean de onoare al județului, respectiv al municipiului Constanța. De asemenea, surse din Primăria Constanța ne-au declarat că se fac demersuri pentru denumirea unei străzi din municipiu „Virgil Coman”.

Citește și:

Virgil Coman, arhivarul Raiului, cetățean de onoare post-mortem al Constanței

„In memoriam Virgil Coman“. În această miercuri, la Caruselul Cooltural



12