Iubitorii de autovehicule retro se reunesc la „Mai... clasic“ 2017

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Iubitorii de autovehicule retro se reunesc la „Mai... clasic“ 2017

Lifestyle 23 Mai 2017 / 17:19 2703 accesări
Sursa: pustiul.ro

Sursa: pustiul.ro

Weekend-ul 26-28 mai le aduce iubitorilor de mașini clasice un eveniment pe care nu-l vor uita prea curând. Este vorba despre a treia ediție a expoziției de vehicule istorice „Mai... clasic”, ce va avea loc în Piața Ovidiu. „Conform tradiției, publicul va acorda prin vot titlul de „Best of show” celui mai frumos vehicul istoric participant. Noutatea de anul acesta este desfășurarea unei licitații de vehicule istorice”, se arată într-un comunicat de presă al clubului „Tomitans Classic Cars” Constanța. Expoziția se deschide vineri, 26 mai, odată cu sosirea mașinilor participante în Piața Ovidiu. Sâmbătă, 27 mai, de la ora 10.00 încep parada și prezentarea mașinilor pe podiumul din Piața Ovidiu. Două ore mai târziu începe licitația deschisă în cadrul căreia o serie de automobile istorice, printre care se numără câteva exemplare produse în perioada interbelică, vor fi oferite spre vânzare. La ora 18.30 va fi decernat premiul „Best of show” celei mai votate mașini dintre cele expuse. Evenimentul se închide duminică, 28 mai, de la ora 10.00, odată cu plecarea mașinilor într-o paradă prin centrul orașului Constanța.



12