Juniorii de la CFR Constanța sunt la o victorie de turneul final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Turneul zonal al CN pentru juniori A1

Juniorii de la CFR Constanța sunt la o victorie de turneul final

Sport 19 Iunie 2016 / 21:39 985 accesări
CFR Constanța trebuie să treacă de LPS Mircea Eliade București pentru a ajunge la turneul final de la Mogoșoaia

CFR Constanța trebuie să treacă de LPS Mircea Eliade București pentru a ajunge la turneul final de la Mogoșoaia

CFR Constanța, campioana judeţului nostru la nivelul Ligii a IV-a de juniori, a obţinut două victorii la scor în turneul zonal din cadrul Campionatului Național rezervat juniorilor A1 (jucători născuţi în 1997-98). Deşi utilizează fotbalişti născuţi în 1998 şi 1999, formaţia pregătită de Dumitru Faitaș s-a calificat fără probleme în finala turneului zonal de la Buzău, după 5-1 (3-0) cu Venus Independența (județul Călărași), vineri, şi 8-0 (3-0) cu AS Viitorul Însurăței (județul Brăila), duminică. Golurile formaţiei constănţene au fost marcate de Iacovlev 2, A. Ghiță, R. Badea şi Vîntu, în prima partidă, respectiv Iacovlev 2, Vîntu, R. Badea, C. Sandu, M. Anton, A. Ghiță şi Anca.

Iată jucătorii utilizați de CFR în meciul de vineri, cu Independența: Istrate - Ursu, Tudorache, Rusnacenco, Vîntu - Ad. Zaharia - Ştefu, A. Ghiță, Negru, Iacovlev - R. Badea. Au mai intrat Grădinariu, A. Tagare, C. Sandu și Popescu.

Celălalt rezultat din grupa CFR-ului: Însurăței - Independența 5-1. Rezultate din cealaltă grupă, care a cuprins numai două echipe: LPS Mircea Eliade București - LPS Buzău 4-1 și 5-1. Câștigătoarele celor două grupe, CFR şi Mircea Eliade, se vor întâlni în finala turneului zonal, luni, de la ora 10.00, iar învingătoarea va obține calificarea la turneul final de patru echipe, programat în perioada 22-23 iunie, în Complexul Sportiv de la Mogoșoaia.

„Echipa noastră a fost net superioară, jucătorii s-au mobilizat foarte bine, dar au rezistat şi caniculei, pentru că a fost o căldură sufocantă la Buzău. Cei de la Însurăței, de exemplu, s-au sufocat după pauză la meciul cu noi! Eliade are o echipă foarte bună, dar eu cred că va avea câştig de cauză formaţia care va reuşi să reziste mai bine fizic şi la căldură. Aştept de la jucătorii mei să-mi facă de ziua mea cel mai frumos cadou: calificarea la turneul final”, a declarat antrenorul Dumitru Faitaș, care luni îşi va sărbători ziua de naştere.



12