Justiția din România este controlată de serviciile secrete?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Articol-bombă în eureporter.co

Justiția din România este controlată de serviciile secrete?!

Justiție 22 Februarie 2016 / 19:36 2700 accesări

Sub acest titlu, site-ul eureporter.co a publicat un articol despre sistemul juridic din România, semnat de Rupert Wolfe Murray. Jurnalistul susține în articolul său (https://www.eureporter.co/frontpage/2016/02/22/is-romanias-legal-system-controlled-by-secret-agents/) că un judecător din București i-a dezvăluit o poveste senzațională, despre cum serviciile secrete din România, SRI-ul, și-au infiltrat agenți în sistemul juridic astfel încât să fie sigur că toate persoanele indicate de respectivul serviciu sunt condamnate. Acesta este al doilea articol amplu publicat de Eureporter.co în doar o săptămână, prin care sunt dezvăluite informații incendiare despre Justiția română. Pe 16 februarie 2016, același site publica un material în care explodau informații legate de modul în care Justiția română încalcă drepturile elementare ale omului prin numeroase proceduri de genul controversatului "arest preventiv" - metoda prin care procurorii aruncă după gratii oameni a căror vinovăție nu a fost încă dovedită sau stabilită de către o instanță judecătorească.

CINE ESTE EUREPORTER Eureporter este cea mai importantă agenție europeană de informații care oferă servicii customizabile operatorilor specializați. Agenția oferă mass-media, mediului de afaceri, instituțiilor publice, celor academice și cercetătorilor acces la orice informație legată de euro-globalizare. Trecând dincolo de simpla redare a informației, Euroreporter nu se rezumă la a indica date, nume și fapte. Prin mijloace de investigație, analiză și comentarii ale experților, Agenția încearcă să și explice avantajele, dezavantajele, pericolele, îmbunătățirile și provocările implicate de fiecare subiect în parte.

INVAZIE DE „ABSOLVENȚI SRI” Revenind la articolul legat de imixtiunea serviciilor secrete în actul de justiție, Rupert Wolfe Murray afirmă că, deși România este membră a UE din anul 2007 și una din condițiile pentru aderarea la blocul comunitar a fost tocmai independența Justiției, acest domeniu pare departe de a se mișca fără ițe externe. Informațiile legate de acest subiect i-au fost oferite lui Murray de judecătoarea Dana Gîrbovan, președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România. Ea a vorbit despre diverse ”academii” care au fost înființate de SRI și care au ”educat” politicieni și ”oameni-cheie” în materie de drept. "Ea susține că acești informatori educați la ”academiile” serviciilor secrete sunt peste tot. ”Am ajuns în punctul în care separarea puterilor în România este foarte discutabilă”, a mai declarat Dana Gîrbovan. Orice implicare a SRI-ului în procedurile juridice este ilegală, conform legislației în vigoare în România, și are un precedent teribil, de tristă amintire: în timpul regimului comunist, Securitatea avea o ”divizie penală” pe care o utiliza pentru a aranja cele mai odioase abuzuri ale investigațiilor criminale", se menționează în articolul din eureporter.co.

SE ȘTIE; NU SE ACȚIONEAZĂ În ultimii ani am asistat la apariția sistemului de luptă împotriva corupției, care a durat foarte mult timp, doar că acesta a devenit extrem de puternic. Direcția Națională Anticorupție (DNA) este creditată cu circa 1.250 de condamnări în 2015, incluzând un fost premier, foști miniștri, primari, judecători și procurori. DNA-ul este popular în România și în regiune, de asemenea: toate țările din Europa Centrală și de Est se confruntă cu politicieni corupți și multe din ele se uită la România ca la națiunea care face progrese importante în direcția combaterii corupției. Comisia Europeană și SUA mențin o presiune constantă asupra României să păstreze ritmul condamnărilor. Dar este lupta anticorupție scăpată de sub control? Infiltrarea agenților secreți în sistemul judiciar subminează separarea puterilor în stat și democrația? Se tem politicienii și jurnaliștii din România să înfrunte poliția secretă din ce în ce mai puternică? UE și SUA se fac că nu văd ce se întâmplă de fapt? Am întrebat-o pe judecătoarea Gîrbovan dacă a abordat acest subiect cu presa din România și a declarat că a vorbit public despre aceste probleme, însă, în România, foarte puțini vor să vorbească despre asta serios. Unii formatori de opinie din media susțin că este normal să existe agenți sub acoperire printre magistrați, pentru că este o modalitate de a lupta împotriva corupției. Cum rămâne cu instituția responsabilă cu independența Justiției? Consiliul Superior al Magistraturii, care se presupune că garantează independența Justiției, a făcut tot ce i-a stat în putere să închidă acest subiect, susține Gîrbovan. ”Toate sesizările pe care le-am adresat Consiliului Superior al Magistraturii, de a lua poziție și de a apăra independența Justiției de influența sau implicarea serviciilor secrete, mi-au fost respinse”, a adăugat Gîrbovan.

TOȚI JUDECĂTORII, CORUPTIBILI? Poate cea mai șocantă dovadă pe care judecătoarea a prezentat-o, susține jurnalistul Murray, a fost declarația directorului SRI, Dumitru Dumbravă, care a afirmat că instanțele de judecată sunt niște câmpuri de bătaie pentru SRI. Comentarii publice au fost făcute și de ofițeri superiori ai SRI, care sugerează că toți judecătorii din România sunt coruptibili și, prin urmare, suspecți. Când judecătoarea Gîrbovan a prezentat aceste sesizări Consiliului Superior al Magistraturii, instituția a concluzionat că acestea nu afectează independența Justiției.

COMPLICITATE UE Redăm în continuare partea finală a articolului lui Murray: "Dar UE ce spune? Neajungând la niciun rezultat în țara sa, judecătoarea Gîrbovan a adresat o scrisoare președintelui CE, Jean-Claude Juncker. Ea a cerut CE să investigheze implicarea ilegală a SRI-ului în Justiție, întrucât aceste probleme nesoluționate afectează aplicarea legii și democrația din România, dar și independența Justiției și lupta împotriva corupției, creând premizele violării grave a drepturilor omului. Scrisoarea adresată CE subliniază și că, din 2004, Consiliul Național de Apărare, organismul responsabil cu securitatea României, a eșuat în verificarea anuală a declarațiilor pe proprie răspundere ale judecătorilor și procurorilor care afirmă că nu fac parte din structurile serviciilor de securitate, nu sunt agenți sub acoperire, informatori sau colaboratori ai serviciilor secrete. Scrisoarea judecătoarei Gîrbovan a fost datată 21 ianuarie 2016 și aceasta încă mai așteaptă un răspuns de la CE. La mai puțin de o săptămână de la trimiterea scrisorii, CE a emis raportul anual asupra progreselor făcute de România ca membră UE. Raportul apreciază instituțiile din România care luptă împotriva corupției la nivel înalt și creșterea profesionalismului la nivelul întregului sistem de justiție. Raportul susține orbește că ”respectarea independenței Justiției este esențială și că Consiliul Superior al Magistraturii a continuat în 2015 să apere independența Justiției. Nu este nicio mențiune în raportul CE referitoare la influența serviciilor secrete în sistemul legal din România. Jean-Claude Juncker ar trebui să scotocească bine prin mesajele din adresa sa de mail pentru a da de scrisoarea judecătoarei Gîrbovan, care conține o serie de vești deloc liniștitoare despre starea Justiției din România. În mod particular, despre cum SRI-ul a reușit să ocolească legile și să își întindă tentaculele în întregul sistem de justiție. Cheia pentru a înțelege acest aspect este Consiliul Național de Apărare, care a oferit SRI-ului o serie de competențe în procesul judiciar. Nimeni nu știe cu exactitate ce fac serviciile secrete în tribunale sau agenții lor printre magistrați, pentru că dispozițiile CSAT sunt clasificate, conchide Gîrbovan".

Citește și:

Rezultatele campaniei anticorupţie din România = încălcarea drepturilor omului

"România riscă să devină stat condus de procurori"

Procurorii nu ne mai pot închide la nesfârșit

Fosta şefă a DIICOT, în arest la domiciliu

Alina Bica, transferată din Arestul Poliţiei Capitalei în Penitenciarul Târgşor

Justiție de lumea a treia



Ştiri recomandate

12