Kievul a întrerupt furnizarea energiei electrice în Luhansk, din cauza datoriilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Kievul a întrerupt furnizarea energiei electrice în Luhansk, din cauza datoriilor

Externe 25 Aprilie 2017 / 18:01 2664 accesări

Compania națională de furnizare a energiei electrice din Ucraina a întrerupt alimentarea cu electricitate în unele părți ale regiunii de est, controlate de separatiștii pro-ruși, din cauza acumulării unor mari datorii, informează Euronews. Liderii politici din Luhansk nu au avut o reacție imediată. ”În această noapte, alimentarea cu energie electrică a fost complet întreruptă în regiunea Luhansk”, a postat pe Facebook Vsevolod Kovalchuk, șeful distribuitorului de energie electrică Ukrenergo.

Presa din Luhansk a citat un oficial al unei companii de energie electrică ce a afirmat că regiunea, care se află în apropierea frontierei cu Rusia, era pregătită pentru întrerupere și va primi alimentare cu energie electrică din alte surse. Ucraina a întrerupt alimentarea cu gaz în Luhansk, în anul 2015, pe motivul datoriilor neplătite și impunând o blocadă a regiunilor ocupate. Kievul a acuzat că în regiune s-ar fi acumulat datorii de peste 97,67 milioane de dolari. La trei ani după ce Rusia a anexat regiunea Crimeea, tensiunile dintre Ucraina și separatiștii pro-ruși persistă. Un observator OSCE a decedat în Ucraina, iar alți doi au fost răniți, după ce vehiculul în care se aflau a explodat în urma trecerii peste o mină. Incidentul a avut loc în regiunea ucraineană Luhansk, o zonă controlată de către separatiști pro-ruși. Este pentru prima dată când un observator OSCE este ucis în Ucraina, în condițiile în care peste 700 de persoane transmit rapoarte despre conflictul care a început în martie 2014 în estul Ucrainei, între forțele guvernamentale și rebelii pro-ruși. Ambasadorul misiunii OSCE în Ucraina, turcul Ertugrul Apakan, a inspectat luni locul exploziei și a declarat că ambele părți implicate trebuie să respecte acordul de pace semnat la Minsk în 2015.

Taguri articol


12