Curtea Constituțională a motivat decizia prin care a declarat neconstituţională legea de adoptare a „ordonanţei plagiatelor", judecătorii menționând că dacă există suspiciuni asupra lucrării, “actul administrativ prin care s-a acordat titlul de doctor trebuie verificat de o entitate independentă”.

Judecătorii CCR arată, în motivarea deciziei prin care au declarat neconstituţională legea de adoptare a OUG 4/2016, prin care se modifica Legea Educaţiei (1/2011), că Senatul a adus acestei legi modificări substanţiale şi total diferite faţă de cele avute în vedere de iniţiator şi de cele dezbătute şi aprobate în Camera Deputaţilor, lucru care încalcă Constituţia şi principiul bicameralismului parlamentar.

Două dintre cele mai importante nereguli găsite de CCR în forma legii adoptate de Senat, care a respins cererea de reexaminare înaintată de preşedintele Klaus Iohannis, se referă la cine decide retragerea sau anularea titlului de doctor, în cazul în care sunt constatate nereguli precum plagiatul, precum şi la posibilitatea doctorilor de a renunţa singuri la titlul de doctor.

CCR arată că, potrivit legii Educaţiei, titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului Educaţiei, după ce teza de doctorat este validată de CNATDCU. Prin modificările aduse de Parlament şi declarate neconstituţionale, aceste prevederi erau anulate şi titlul de doctor urma să fie acordat de Senatul universitar sau de prezidiul Academiei Române, care avea puterea şi de a le retrage.

Curtea arată că titlul de doctor este un act administrativ care intră sub incidenţa contenciosului administrativ.

Parlamentul a scris în legea respectivă că „actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii actului de revocare şi produce efecte doar pentru viitor”. În opinia judecătorilor CCR, acest lucru „constituie o încălcare a principiului irevocabilităţii actelor administrative individuale, cu consecinţe grave asupra drepturilor subiective născute ca urmare a intrării în circuitul civil a respectivului act. Posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil şi lasă la dispoziţia subiectivă a autorităţii emitente existenţa unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul ştiinţific”.

Judecătorii CCR arată că, dacă există suspiciuni că nu s-au respectat procedurile sau standardele de calitate sau de etică profesionale, actul administrativ prin care s-a acordat titlul de doctor trebuie verificat de o entitate independentă.

Judecătorii constată că parlamentarii au operat în legea respectivă cu două noţiuni juridice diferite, ale căror efecte se bat cap în cap: atât retragerea titlului de doctor, cât şi anularea actului administrativ care conferă titlul de doctor.

Posibilitatea renunţării voluntare la doctorat încurajează plagiatul şi un „comportament neonest, ilicit”

Judecătorii se referă în motivare şi la articolul de lege introdus de Parlament, prin care „titularul unui titlu ştiinţific de doctor poate solicita, după caz, Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice ori IOSUD care i-a acordat titlul de doctor renunţarea la titlul în cauză”.

CCR constată că deţinerea unui titlu de doctor „poate constitui o condiţie pentru accederea într-o funcţie, pentru dobândirea unei calităţi profesionale, a unui statut profesional, iar, uneori, are implicaţii inclusiv sub aspect patrimonial, acolo unde legiuitorul a înţeles să gratifice persoana care posedă titlul de doctor cu sporuri salariale corespunzătoare acestei pregătiri ştiinţifice”.

Prin prevederea respectivă, de renunţare la titlul de doctor, nu sunt reglementate şi efectele, cel care o face putând beneficia în continuare de avantajele conferite de acest titlu, chiar dacă a renunţat la el, sau în cazul în care a plagiat, putând să se bucure în continuare de rezultatele fraudei sale.

Judecătorii CCR au declarat neconstituţională această lege şi pentru că a încălcat principiul bicameralismului parlamentar, prevăzut de Constituţie. Astfel, CCR arată că modificările şi completările aduse unei legi de camera decizională din Parlament (în acest caz Senatul) trebuie să ţină cont şi să se raporteze la „materia avută în vedere de iniţiator şi la forma în care a fost reglementată de prima Cameră. Altfel, se ajunge la situaţia ca o singură Cameră, şi anume Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, ceea ce contravine principiului bicameralismului”.

CCR arată că în jurisprudenţa sa a stabilit două criterii pentru a stabili dacă principiul bicameralismului a fost încălcat: „pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului”.

Comparând forma legii adoptate de Camera Deputaţilor cu cea reieşită din Senat, camera decizională, judecătorii CCR au constatat că în timp ce deputaţii au adus în aprilie 2016 doar 4 completări legii iniţiate de Guvern, care au modificat doar 6 articole ale Legii Educaţiei, Senatul a adus în mai 2016 8 completări prin care au modificat 23 de articole ale Legii Educaţiei.