Legea privind instituirea Zilei Dobrogei, promulgată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Legea privind instituirea Zilei Dobrogei, promulgată

Politică 08 Octombrie 2015 / 14:38 1385 accesări

Oficial, Ziua Dobrogei a fost declarată sărbătoare națională. Asta după ce preşedintele României, Klaus Iohannis, a promulgat, miercuri, Legea nr. 742 privind instituirea zilei de 14 noiembrie drept Ziua Dobrogei. Camera Deputaţilor a decis, în 9 septembrie, ca 14 noiembrie să fie instituită drept Ziua Dobrogei, adoptând, cu 282 voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi 4 abţineri, o propunere legislativă în acest sens. 14 noiembrie este data la care în 1878, în urma Războiului de Independenţă, Dobrogea a revenit la teritoriul României. Proiectul, iniţiat de 27 de parlamentari de la toate partidele, prevede că sărbătorirea anuală a Zilei Dobrogei poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific. Camera Deputaţilor a avut rolul de for decizional în acest proiect.

Citește și:

Ziua Dobrogei, sărbătoare națională



12