Libertatea Elenei Udrea, din nou la mâna Parlamentului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deja-deja vu

Libertatea Elenei Udrea, din nou la mâna Parlamentului

Politică 21 Octombrie 2015 / 14:29 1059 accesări

Elena Udrea va ajunge din nou în fața Parlamentului, pentru a treia oară în acest an, nu pentru a prezenta vreo inițiativă legislativă, ci pentru a le cere colegilor deputați să nu dea curs cererilor Justiției privind arestarea ei. De data aceasta, dosarul în care este cercetată Udrea se referă la achiziționarea la jumătate din prețul pieței, prin interpuși, a unei vile și solicitarea unei mite de aproape patru milioane de dolari pentru trafic de influență în ce privește contractele Hidroelectrica SA (aflată în subordinea politicienei în perioada în care aceasta era ministru al Dezvoltării). În acest an, lidera PMP a stat aproximativ trei luni în arest după ce Parlamentul a aprobat în două rânduri încarcerarea ei preventivă, atât în dosarul Gala Bute, cât și în dosarul Microsoft.

Miercuri dimineață, Biroul Permanent al Camerei Deputaților a primit solicitarea din partea DNA și a trimis cererea către Comisia Juridică a Camerei, care va elabora un raport privind încuviinţarea sau nu a începerii urmăririi penale şi arestării preventive a Elenei Udrea. Având în vedere că toate solicitările de până acum au fost aprobate, Udrea a declarat că nu se așteaptă la nimic bun de la "acest Parlament". Are și de ce să fie îngrijorată. Prim-vicepreşedintele liberal Teodor Atanasiu a declarat deja că parlamentarii PNL vor rămâne "consecvenţi" şi vor vota pentru încuviinţarea cercetării deputatului Elena Udrea.

Citește și:

Achiziţia unei vile din Eforie o înfundă pe Udrea?

Deputații au încuviințat arestarea Elenei Udrea în dosarul "Gala Bute"

Noua cerere de încuviinţare a urmăririi penale în cazul Elenei Udrea, aprobată

Udrea participă la şedinţa Camerei în care se votează cele 6 cereri ale justiţiei în cazul său



12